Ministerul Agriculturii solicită CE soluții pentru despăgubirea producătorilor români de castraveți



Ministerul Agriculturii solicită Comisiei Europene soluții pentru despăgubirea producătorilor români de castraveți, ale căror pierderi din întreruperea exporturilor către Cehia și Germania și scăderea vânzărilor pe piața internă sunt estimate la 9 milioane euro în următoarele două luni.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai organizației de producători Hortifruct s-au reunit sâmbătă pentru a evalua pierderile producătorilor români de castraveți.
„Ne-am reunit să evaluăm pierderile producătorilor de castraveți. Ca urmare a întreruperii exporturilor către Cehia și Germania, producătorii au pierderi de 100.000 de euro pe zi. (…) În urma evaluărilor estimăm pierderi de nouă milioane euro pentru următoarele două luni pentru comerțul intern și cel intracomunitar. Analizăm situația și o vom prezenta Comisiei Europene care va stabili modul prin care vom despăgubi producătorii”, a declarat sâmbătă agenției MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu.
El a adăugat că vânzările pe piața internă au scăzut cu 70% în ultima perioadă, iar cererea din partea magazinelor pentru aprovizionarea cu castraveți este în continuă scădere.
Această situație a apărut în urma anunțului autorităților germane privind o epidemie de gastroenterită cauzată de castraveți contaminați cu bacteria E.coli enterohemoragică. Autoritățile germane au declarat că la originea contaminării ar fi fost castraveți provenind din Spania. Epidemia de gastroenterită cauzată de bacteria E.coli, care a provocat deja moartea a 16 persoane și a afectat alte 1.400, se propagă în nordul Germaniei.
Douăsprezece țări au anunțat cazuri de contaminare cu bacteria E.coli enterohemoragică.
Comisia Europeană a anunțat miercuri seara că a anulat avertizarea lansată împotriva castraveților bio spanioli.