Ministerul Afacerilor Interne: Peste 800 de persoane au primit asistență medicală de urgență, în ultimele 48 de ore



Pompierii și polițiștii au intervenit, în ultimele 48 de ore, în cazul a 1.100 de persoane care rămăseseră înzăpezite, 800 dintre acestea primind asistență medicală de urgență, a transmis, marți, Ministerul Afacerilor Interne, informează Mediafax.În ultimele 48 de ore, peste 26.800 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au participat la intervenții în zonele afectate de viscol și ninsori și au intervenit în ajutorul a 1.100 de persoane rămase înzăpezite pe drumuri, iar în cazul a 800 dintre acestea a fost nevoie și de asistență medicală de urgență.În 28 de cazuri s-a acționat cu șenilate pentru preluarea pacienților din zonele greu accesibile și transportul acestora la unități medicale, iar cu ajutorul elicopterelor MAI s-au executat opt misiuni pentru transportul de urgență al unor persoane cu diverse medicale.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Mită, falsuri și trafic de droguri de mare risc la Centrul Medical Județean Suceava din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Untold: Peste 1.700 de persoane au primit asistență medicală în cele 4 zile de Festival, iar peste 1.200 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți au fost mobilizați pe perioada concertelor