Sindicatul asistenților medicali din spitalele sucevene, Uniunea Județeană Sindicală (UJS) Sanitas Suceava, a deschis acțiune judecătorească împotriva Ministerelor Sănătății și Muncii, contestând reducerea salarială de 25 la sută aplicată în tot sistemul de stat.
Liderul acestei structuri, Ana Ionescu, a explicat ieri că măsura prin care salariații au pierdut un sfert din lefuri nu se justifică în condițiile în care spitalele nu sunt unități bugetare, acestea fiind finanțate din banii asiguraților, în funcție de serviciile furnizate.
70% dintre sindicaliști și-au dat acordul
“Ministerele Sănătății și Muncii cu care sunt semnate contractele la nivel național sunt răspunzătoare, pentru că ele au promovat legea. Inițial am vrut să dăm spitalele în judecată, dar, după ce am discutat și cu avocații, am ajuns la concluzia că directorii de spitale sunt simpli executanți”, a spus Ana Ionescu.
Ea a adăugat că, prin aplicarea reducerii salariale de 25%, s-au încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010 și și-a exprimat speranța că, la finalul procesului, despre care crede că va fi unul de durată, asistenții medicali își vor primi diferența de bani între salariul la care erau îndreptățiți și cel primit.
Sindicatul Sanitas Suceava numără aproximativ 3.000 de membri (dintre care în jur de 800 la Spitalul Județean de Urgență), iar aproximativ 70% dintre ei au semnat pentru acționarea în instanță a celor două ministere.





