Ministerele fac, în această perioadă, simulări privind desființarea serviciilor deconcentrate din județe, în cadrul măsurilor de descentralizare care prevăd menținerea acestora doar la nivelul capitalelor viitoarelor regiuni, au declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX, surse parlamentare.
„Ministerele lucrează la simulări privind desființarea serviciilor deconcentrate din subordine de la nivelul actualelor județe, urmând ca aceste instituții să fie menținute doar la nivelul capitalelor de reședință ale viitoarelor regiuni. Vor fi inspectorate sau direcții regionale. În Regiunea de Nord-Vest, de exemplu, vor rămâne servicii deconcentrate doar la Cluj-Napoca, iar în celelalte județe acestea se vor desființa și vor funcționa sub formă de birouri sau oficii. Reorganizarea aceasta va însemna și o importantă reducere de personal”, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, la nivelul birourilor și al oficiilor unor servicii deconcentrate din județele unei viitoare regiuni nu va mai fi nevoie de departamentele de contabilitate, juridic sau de resurse umane, de secretarele directorilor.
„Contabilitatea, serviciul juridic sau resursele umane vor fi asigurate de la nivelul serviciului deconcentrat din municipiul de reședință. Nu va mai fi nevoie nici de secretarele directorilor și directorilor adjuncți, nici chiar de directorii adjuncți. Toate organigramele se regândesc. Într-un județ sunt cam 40 de astfel de servicii deconcentrate, iar desființarea lor va afecta câteva mii de persoane. Noile structuri vor fi mai puțin birocratice și vor consuma mai puține resurse”, au spus sursele menționate.
Întreg procesul de analiză a situației serviciilor deconcentrate va trebui finalizat până în luna septembrie, când coaliția guvernamentală va relua discuțiile referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială.
Președintele Traian Băsescu declara, în 27 iunie, în Parlament, că nu va considera reorganizarea administrativă un subiect abandonat, susținând că agențiile guvernamentale și consiliile județene „sufocă” administrațiile locale și exprimându-și speranța că după vacanța parlamentară va fi găsită o soluție.