La Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ din municipiul Suceava se deschide miercuri, 20 aprilie, la ora 11:00, expoziția documentară cu genericul „Miniaturi bucovinene – Ouă încondeiate”.
Expoziția realizată de artistul fotograf Victor T. Rusu, organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina, în colaborare cu Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, etalează un număr de 125 de fotografii (selectate dintr-o arhivă cu peste 600 de imagini) cu ouă încondeiate cu motive tradiționale din spațiul bucovinean.
Expoziția va fi prezentată de etnograful Elvira Romaniuc, directorul muzeului humorean, și de scriitorul Ion Drăgușanul.