Mînia obișnuiește mai mult decît celelalte patimi să tulbure și să zăpăcească sufletul

Cînd te va întîmpina o ispită, sau te va ațîța o împotrivire, ca să-ți miști mînia spre cel ce-ți stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă goală, adu-ți aminte de rugăciune și de porunca dumnezeiască cu privire la ea, și îndată se va liniști mișcarea fără rînduială din tine. Toate cîte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptățit îți vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii.
Rugîndu-te tu cum trebuie, ți se vor întîmpla astfel de lucruri încît să ți se pară că ai dreptate să te folosești de mînie. Dar nu este nici o mînie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putință să rînduiești lucrul bine și fără mînie. Deci folosește-te de tot meșteșugul ca să nu izbucnești în mînie.
Cel ce datorează zece mii de talanți să te învețe pe tine, că de nu vei ierta celui ce-ți este dator, nu vei dobîndi nici tu iertare. ”Căci l-a predat pe el, zice, chinuitorilor”.
Să nu încerci a dezlega prin gîlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune și nădejdea care numai la un lucru se gîndește. Nu voi să auzi de nenorocirea dușmanilor; căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte mănîncă roadele plănuirii lor. Iacob a făcut lui Iosif haină pestriță. Iar Domnul dăruiește celui blînd cunoștința adevărului, precum s-a scris: ”Domnul va învăța pe cei blînzi căile Sale”. Cel care, disprețuit fiind de cineva, nu se gîlcevește cu cel ce-l disprețuiește, nici cu cuvîntul, nici cu gîndul, a dobîndit cunoștință adevărată și arată credință tare Stăpînului. Deci nici cel ce nedreptățește nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptățit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră, și deci în deșert se tulbură. Prin urmare, de vei păstra în inima ta fără uitare, cu dragoste și cu simțire, aceste amintiri, nu te va stăpîni patima amărăciunii, a mîniei și a supărării. Căci temeliile patimii mîndriei, fiind săpate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gîndi, se va surpa ușor și de la sine toată clădirea fărădelegii, adică a mîniei și a supărării. Căci ce inimă aspră și împietrită nu se va frînge de va avea necontenit în minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia născut pentru noi și amintirea tuturor patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunăvoie pămînt, cenușă și pulbere de călcat de către toți oamenii? Iar dacă se va smeri și se va frînge sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce mînie va mai putea să stăpînească asupra lui? Dar tot așa de vădit e că uitarea acestor gînduri folositoare și de viață făcătoare, și sora ei lenea, și ajutătoarea și tovarășa lor neștiința, care sînt patimile cele mai adînci și mai lăuntrice, mai greu de surprins și de îndreptat, care acoperă și întunecă sufletul cu multă grijă, fac să se încuibeze și să lucreze în el și celelalte patimi, întrucît sădesc nepăsarea și alungă frica de păcate, căci odată ce sufletul e acoperit de uitarea atotpăcătoasă, de lenea stricăcioasă și de neștiință, maica și doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipește cu ușurință de tot ce se vede, se cugetă sau ce aude. De pildă de va vedea frumusețe de femeie, îndată se va răni de pofta trupească. Și așa succedîndu-se amintirile lucrurilor privite cu patimă și cu plăcere, zugrăvesc din nou înăuntrul sufletului icoanele lor, prin întipărirea înțelesurilor și a gîndului păcătos. Iar urmarea este că întinează mintea pătimașă și nenorocită prin lucrarea duhurilor rele.
– „Este în firea minții mînia împotriva patimilor”
Pe cel ce nu ascultă de un cuvînt nu-l sili cu ceartă; ci cîștigul pe care el l-a lepădat, adună-ți-l ție. Căci hotărîrea de a nu pune răul la inimă îți va folosi mai mult decît îndreptarea lui. Mînia obișnuiește mai mult decît celelalte patimi să tulbure și să zăpăcească sufletul. Dar uneori îi și folosește cît se poate de mult. Căci cînd ne folosim de ea fără tulburare împotriva celor necuvioși, sau într-un fel sau altul neînfrînați, ca, sau să se mîntuiască, sau să se rușineze, prilejuim sufletului un spor de blîndețe: fiindcă lucrăm potrivit cu scopul dreptății și al bunătății lui Dumnezeu. Pe lîngă aceasta, adeseori, mîniindu-ne tare împotriva păcatului, dăm sufletului vigoare, scăpîndu-l de moleșeală. De asemenea nu încape nici o îndoială că, mîniindu-ne împotriva duhului stricăciunii, cînd sîntem în mare întristare și descurajare, ne aflăm cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca să ne învețe aceasta, Domnul s-a mîniat și s-a tulburat de două ori împotriva duhului iadului, deși făcea toate cîte voia cu o voință netulburată. Așa a întors sufletul lui Lazăr în trup. Încît mie îmi pare că mînia neprihănită a fost dăruită firii noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degrabă ca o armă a dreptății. Dacă s-ar fi folosit Eva de ea împotriva șarpelui, nu ar fi fost robită de plăcerea acea pătimașă. Astfe,l mie mi se pare că cel ce se folosește cu neprihănire de mînie, din rîvna cuvioșiei, se va afla mai cercat în cumpăna răsplătirilor, decît cel ce nu se mișcă nicidecum la mînie, pentru greutatea de a se mișca a minții. Fiindcă cel din urmă se dovedește a nu-și fi deprins vizitiul să stăpînească frînele simțurilor omenești. Iar celălalt luptă strunind caii virtuții și e purtat în mijlocul bătăliilor cu dracii, conducînd neîntrerupt cu frica lui Dumnezeu carul cel cu patru cai ai înfrînării. Pe acesta îl aflăm numit în Scriptură, la înălțarea dumnezeiscului Ilie, ”carul lui Israel”, pentru motivul că Dumnezeu a vorbit întîia oară Iudeilor despre cele patru virtuți în chip deosebit. Iar cel ce s-a hrănit așa de mult cu neprihănirea a fost înălțat la cer pe un car cu foc, pentru că s-a folosit, socotesc, de (virtuțile sale ca de niște cai, viețuind întru Duhul care l-a răpit pe el într-un vîrtej de foc. Este în firea minții mînia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mînie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici curăție întru sine. Cînd a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmașii săi zicînd: ”Necinstiților și defăimaților, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de cîinii turmelor mele!” Iar cel ce vrea să ajungă la mînia cea firească taie toate voile sale, pînă cînd întărește în sine voia cea după fire a minții. (www.filocalie.ro)