Mini vine la Paris cu primul model sport cu tracțiune integrală. Se numește John Cooper Works Countryman și dispune de un motor de 1.6 litri ce produce 218 cai putere. Noua creație va debuta la sfârșitul lunii septembrie și în România, imediat după prezentarea mondială de la Salonul Auto de la Paris, la un preț de 30.300 de Euro fără TVA.
Acesta este primul membru al acestei familii ultrasportive care își transferă puterea deosebită a motorului spre suprafața drumului prin toate cele patru roți. Sistemul de tracțiune integrală ALL4 realizează transferul continuu între puntea față și cea spate prin utilizarea unui diferențial central electromagnetic.
Disponibilă ca alternativă la transmisia manuală cu șase trepte – aflată în dotarea standard – este cutia de viteze automată, tot cu șase rapoarte. Mini John Cooper Works Countryman are nevoie de numai 7,0 secunde – în ambele forme de transmisie – pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h, pentru a ajunge la o viteză maximă de 225 km/h (cu transmisie automată: 223 km/h). Modelul înregistrează un consum mediu de 7,4 l/100 km (cu transmisie automată: 7,9 l/100 km) și emisii CO2 de 172 g/km (184 g/km).
Echipamentul standard include jante de 18 țoli, din aliaj, suspensie sport cu arcuri și amortizoare reglate ferm, consolidată cu bare antiruliu și o gardă la sol redusă cu 10 milimetri. Sistemul DSC – control dinamic al stabilității include modul DTC – control dinamic al tracțiunii, în timp ce butonul Sport (în dotarea standard) ciupește reacțiile și acustica motorului, în timp ce ajustează și asistența puterii furnizată de direcție.
La o lungime de 4,13 metri, Mini John Cooper Works Countryman este echipat pentru a face față oricărei situații în care este pus de jungla urbană – și nu numai. Disponibil standard, kitul aerodinamic oferă noului model John Cooper Works un aspect atrăgător și optimizează curentul de aer din jurul caroseriei.
În interiorul automobilului, caracterul practic impresionant al conceptului Mini Countryman este înnobilat cu ornamente sportive. Compartimentul din spate oferă o banchetă pentru trei pasageri sau – ca opțiune fără costuri suplimentare – două scaune individuale. Locurile din spate pot culisa înainte și înapoi în raport 60:40 (în versiunea cu banchetă pentru trei persoane) sau individual, iar spătarele pot fi ajustate pentru a fi înclinate sau rabatate în jos.
Scaunele sport, volanul sport, benzile decorative pentru interior în nuanță Piano Black, tapițeria acoperișului de culoarea antracitului, vitezometrul și turometrul cu cadrane de culoare închisă contribuie la generarea unei ambianțe de mașină sport.