Mini își va prezenta și promova cel mai nou model într-un mod cu totul diferit. Noul Coupe va fi lansat printr-un proiect exclusiv on-line pe 14 octombrie, simultan în 10 țări din Europa Centrală și de Est. Este o premieră absolută pentru marca britanică, lansarea unui model fiind mutată în spațiul virtual printr-un proiect de mare amploare care cuprinde zece țări din Europa Centrală și de Est: Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
La baza proiectului stă o aplicație on-line dedicată, dezvoltată pentru Facebook, și un concurs inovativ menit să implice fanii într-o aventură specială. Alături de introducerea pe piață a noului model, proiectul lansează și paginile de Facebook MINI pentru țările din regiune.
Aventura a fost cuvântul definitoriu pentru noul model – un coupe de două locuri cu valențe sportive. Așa că toată experiența oferită fanilor pe Facebook a fost construită ca o aventură. Până acum campania a adus peste 2.500 de fani pe pagina de Facebook Mini România, ceea ce înseamnă o creștere de peste 1500%, cea mai bună performanță din regiune.
Noul Mini Coupe
MINIcontinuă extinderea gamei cu lansarea unui nou model în fiecare an. După ce începând cu 2007 au debutat pe rând MINI Clubman, MINI Cabrio, MINI Countryman, 2011 este anul MINI Coupe. La debut, noul model va fi disponibil în trei variante de motorizare pe benzină (Cooper, Cooper S și John Cooper Works) și o variantă diesel (Cooper SD), cu un preț de început de 18.000 Euro fără TVA pentru versiunea MINI Cooper Coupe (1,6 litri și 90 kW/ 122 CP).
Dimensiunile compacte, suspensia și șasiul deosebit de elaborate, consolele scurte și motoare performante, sunt toate elemente care fac din MINI Coupe un veritabil kart pentru șosele.
Prin MiniConnected, disponibil din septembrie 2010 pe toată gama de modele, MINI a fost primul care a adus internetul în automobil și în România. Soluția, alături de webradio și aplicații inovatoare precum Minimalism Analyzer sau Dynamic Music, a oferit pentru prima dată acces Twitter și Facebook prin displayul central al mașinii. Nu este astfel surprinzător ca un automobil care are o legătură atât de puternică cu social media să fie lansat prin intermediul acestor instrumente de comunicare.