Mini Countryman îmbină aerul retro cu funcționalitatea modernă



Mini Countryman
Mini Countryman

Mini își invită nu doar clienții tradiționali, ci și pe cei care până astăzi nu au „gustat” din valorile mărcii la o experiență complet diferită de ceea ce promiteau să ofere micile sale automobile. Intrarea pe segmentul crossover este nu doar o mișcare inspirată, ci și un pas spre „democratizarea” brandului britanic. Countryman este primul model Mini cu 4 uși și cu o deschidere largă a hayonului, primul cu abilități pe suprafețe de rulare dificile și sistem de tracțiune integrală și care are o lungime de peste patru metri.
Modelul beneficiază de cinci variante de motorizări, trei pe benzină și două diesel. Cele mai puternice propulsoare (Cooper D, patru cilindri în linie și 112 CP, și Cooper S, patru cilindri în linie și 184 CP) pot fi echipate și cu sistemul de tracțiune integrală ALL4.
Un diferențial central multidisc variază distribuția puterii între puntea față și cea spate. În condiții de condus normal, până la 50 de procente din puterea de transmisie este direcționată către puntea spate, iar în situații extreme aceasta poate ajunge până la 100%. Efectul este o interpretare nouă a manevrabilității excepționale pentru care MINI a devenit faimos.
Cele mai eficiente motorizări din gamă (One D și Cooper D) oferă un nivel de emisii de numai 115 g CO2/ km la o putere de 90 CP, respectiv 112 CP.
Countryman aduce și multe inovații tehnologice. Printre acestea se remarcă soluția de conectare la internet Mini Connected, care permite folosirea unei serii de aplicații speciale în mașină, precum Web Radio, comunicare cu Twitter sau livrare de știri printr-un reader RSS.
Modelul Mini oferă și o serie de soluții care să îmbunătățească ergonomia, precum sistemul Mini Central Rail, care permite montarea unor serii de dispozitive de depozitare și pentru alte destinații pe un sistem amplasat central, transversal, în habitaclu.
La capitolul funcționalitate, Countryman se remarcă și prin spațiul generos pentru patru pasageri și un volum de portbagaj de 350 litri care poate fi extins prin rabatarea scaunelor spate până la 1.170 litri.