Fotbal, Cupa României

Minerul Iacobeni a trecut de Ceahlăul II Piatra Neamț



Singura echipă a județului Suceava rămasă în cursa din Cupa României, Minerul Iacobeni, a reușit să producă surpriza etapei din turul II și să elimine formația din Liga a 3-a, Ceahlăul II Piatra Neamț. După o primă repriză în care elevii lui Relu Buliga au avut mai multe ocazii neconcretizate la poarta oaspeților, în partea a doua Minerul Iacobeni a continuat presingul la poarta adversă și abia în minutul 87 a reușit golul victoriei. După un corner al gazdelor, mingea a fost recentrată de Nemeș și Răzvan Ivan a reluat din voleu de la 16 metri direct în vinclul advers, scor 1 – 0.
„Pot spune că am câștigat meritat în fața unei echipe destul de tinere. Am avut și noi absențe, mai exact doi jucători plecați în concediu și unul accidentat, care a jucat cu infiltrații la picior. Avem un lot cu jucători de perspectivă și sper să facem aceeași figură frumoasă și în următoarea fază a Cupei României”, a declarat antrenorul Minerului Iacobeni, Relu Buliga.