„O pildă pentru alții”
„P.C. Sa Arhimandritul Pancratie Sidorovici din Suceava a închinat Muzeului Mitropolitan dela Cernăuți o minunată cruce de chiparos ferecată în argint-aur și sculptată în măiestrite miniaturi, cu inscripția: «Această sfântă cruce aparținea Mitropolitului Teofil Bendela (1873-1875), și după moartea acestuia devenind în posesiune mea, o hărăzesc acum Muzeului Mitropolitan din Cernăuți, Suceava, la 20 Martie 1929. Pancratie Sidorovici, Arhimandrit-Staurofor»”.
„Făt-Frumos”, Anul V, Martie – Aprilie 1930.
„Colectarea fierului vechi”
„În acțiunea patriotică de colectare a fierului vechi necesar oțelăriilor au fost antrenați și școlarii din comuna Bosanci, raionul Suceava. În timpul lor liber, îi poți întîlni în vizită pe la gospodăriile țăranilor muncitori, de unde adună fierul vechi care zace nefolosit. Deocamdată, școlarii au adunat o cantitate de peste 3.500 kg, la care se adaugă zilnic alte cantități de fier colectat”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3819, Suceava, Vineri 18 martie 1960.
„Minerii suceveni”
„Minerii suceveni au înscris ieri, în activitatea pe care o desfășoară, un succes de seamă: îndeplinirea sarcinilor de plan pe primul trimestru al anului. Calculele efectuate bazate pe rezultatele de pînă acum, pe hotărîrea minerilor de a-și realiza în mod ritmic sarcinile ce le revin de a înfăptui angajamentele mobilizatoare asumate în întrecerea socialistă, arată că, pînă la încheierea trimestrului, se va realiza, peste prevederi, o producție suplimentară valorică de aproximativ 8 milioane lei. Se vor produce peste prevederi 4.000 tone de barită și 1.100 tone minereu de mangan. Menționăm faptul că planul la export va fi depășit cu aproximativ 500.000 lei valută, iar la o altă activitate de mare importanță, cea de investiții, primul trimestru va consemna o realizare de 25 % din planul anual”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7543, Suceava, Miercuri 22 martie 1972.