Înțelegere parțială

Minerii de la Crucea au pus capăt blocadei subterane după o zi și două nopți



După două nopți și o zi petrecute în subteran, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea au acceptat să renunțe la protest
După două nopți și o zi petrecute în subteran, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea au acceptat să renunțe la protest

După două nopți și o zi petrecute în subteran, în condiții inumane, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea au acceptat să renunțe la protest. Reluarea activității a fost condiționată de promisiunea reprezentanților Ministerului Economiei, prezenți ieri dimineață la exploatarea Botușana – Crucea, că până la mijlocul lunii august se vor întoarce în județul Suceava și vor prezenta soluții concrete la revendicările minerilor.
Inițial, Nicu Popa, directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, le-a propus ortacilor ca termen al unei noi întâlniri data de 30 august, lucru refuzat categoric de nemulțumiți. Ca urmare a eșecurilor negocierilor dintre directorul general al CNU și mineri, la Botușana s-a deplasat Sorin Găman, director în Ministerul Economiei. Acesta a reușit ieri dimineață să ajungă la o înțelegere cu ortacii, iar ca urmare a acestui compromis greva declanșată miercuri seară a luat sfârșit.
Posibile restructurări de personal
Singura promisiune fermă de care minerii au avut parte a fost aceea că Sorin Găman se va întoarce pe 16 august la Botușana pentru a discuta din nou cu oamenii. La acea dată, directorul Găman va prezenta concluziile la care au ajuns reprezentanții statului român vizavi de revendicările ortacilor.
„Totul depinde de analiza Ministerului Economiei, care se va face în limita bugetului Companiei Naționale a Uraniului. Noi vom lua în calcul toate revendicările și vom vedea ce putem oferi”, a declarat Sorin Găman.
Acesta a explicat că pierderile din aceste zile de grevă vor fi recuperate după ce se vor lămuri lucrurile. De asemenea, Găman a anunțat că minele de la Botușana și Crucea își trăiesc ultimele zile, iar zăcămintele de uraniu sunt pe terminate.
„Este posibil să apară restructurări de personal, dar asta după ce se va face o analiză completă a situației. Pentru această grevă nu se vor aplica sancțiuni. În ceea ce privește managementul conducerii Sucursalei Crucea a CNU, se va face, de asemenea, o analiză”, a explicat directorul din Ministerul Economiei.
Minerii așteaptă cu încredere ziua de 16 august
Ieșiți din mină după aproape două zile, oamenii au plecat ieri la amiază spre case. Majoritatea dintre ei erau încrezători că revendicările lor vor fi luate în serios și măcar o parte din ele își vor găsi rezolvarea.
„Dacă pe 16 august nu se rezolvă problemele reluăm greva. Venim și cu femeile și cu copiii, cu toată lumea”, a anunțat unul dintre mineri.
Deocamdată, cei cu care au negociat au decis ca activitatea să se reia luni, 6 august, astfel încât toți cei peste 300 de ortaci care s-au blocat în subteran au ajuns la casele lor.
Care sunt revendicările minerilor
Revendicările minerilor sunt în special de natură salarială. Oamenii au cerut o creștere salarială cu 30% pentru personalul din subteran, acordarea a trei premii anuale în valoare de câte 800 de lei, actualizarea sporului de pericol, acordarea hranei zilnice în sumă de 15 lei, acordarea tichetelor de masă neimpozabile, acordarea tichetelor cadou de 300 lei și creșterea sporului de radiații la 30%.
Rămâne de văzut câte din aceste doleanțe vor fi rezolvate și dacă minerii vor fi mulțumiți cu răspunsurile pe care le vor primi pe 16 august.