Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, s-a arătat deranjat pentru că, după cum spune domnia sa, e prima oară când Comisia Europeană își permite să critice un parlament național al unui stat membru. La prima vedere, pare un om de stat care apără onoarea țărișoarei în fața intervențiilor străine. Nu mă îndoiesc că multă lume a interpretat astfel intervenția sa. Însă cine cunoaște situația își dă seama imediat că este vorba de neștiință, în cel mai bun caz, sau de minciună gogonată, în cel mai rău.
Și asta din simplul motiv că nu e prima dată când Comisia critică un parlament național și, oricum, nu e prima dată când Comisia critică parlamentul nostru. Genul acesta de atitudine bățoasă pe principiul ”să-și vază Europa de trebile ei” mergea pe vremuri. Acum, este total anacronică tocmai pentru că am intrat în Uniunea Europeană. Iar UE este o organizație de state care au fost de acord să-și pună la comun suveranitatea. De aici o interdependență crescută a acestor state. Cu alte cuvinte, având o piață comună, instituții comune, fonduri comune, politici comune, nici un stat membru UE nu mai poate face doar ce îl taie capul. Din simplul motiv că acțiunile unui stat afectează alte state membre ale aceluiași club. În calitatea sa de gardian al tratatelor UE, Comisia Europeană critică frecvent statele membre care nu reușesc să ducă la îndeplinire angajamentele pe care și le-au luat. Și, deși ne place să ne considerăm victime, acest lucru se întâmplă și altora. Anumite studii despre transpunerea directivelor UE în legislația națională vorbesc despre întârzieri în circa 20% din cazuri. Italia și Grecia sunt printre codașe dar și alte state pățesc la fel atunci când schimbările cerute de directivă sunt importante. Și când se întâmplă așa, Comisia face rapoarte critice la adresa acestor state. Dacă parlamentele sunt cele care întârzie adoptarea legislației, atunci ele sunt cele criticate. Iar în cazul nostru, Parlamentul este cel care blochează anchetele de mare corupție în loc să le lase să ajungă în fața instanțelor, așa cum ar fi normal. România ca stat și-a asumat această obligație prin tratatul de aderare. Deci Comisia își face treaba: amintește României că a promis ceva și arată cu degetul spre cei care blochează îndeplinirea promisiunii. Dacă am vrut să intrăm în UE, trebuie să acceptăm practicile acestui club. Ideea că parlamentele naționale sunt dincolo de orice critică dinspre Bruxelles este absurdă.
Mai mult chiar, domnul Văcăroiu spune că e prima dată când se întâmplă așa ceva. Iată ce spunea Comisia în raportul asupra României din mai 2006: „în februarie 2006, Senatul a încercat să împiedice DNA să ancheteze parlamentarii. Au existat încercări în Senat de a schimba procedurile de nominalizare și revocare ale procurorilor. Aceasta ar fi subminat responsabilitatea sistemului de justiție și ar fi scăzut capacitatea operațională a DNA”. Apoi, în raportul din octombrie 2006, Comisia spune din nou: „A crescut cantitatea și calitatea investigațiilor non-partizane derulate de DNA în cazuri de mare corupție. Dar este nevoie de voință politică clară pentru a demonstra ireversibilitatea progreselor înregistrate în lupta cu corupția. Parlamentul a avut câteva tentative de a submina acest efort”.
Pe scurt, nu e prima dată când Comisia critică parlamentul în această chestiune. La limită, aș putea să cred că domnul Văcăroiu nu prea știe ce se întâmplă în Uniunea Europeană, deci face afirmații în necunoștință de cauză. Dar mi-e greu să cred că nu știe ce a scris Comisia în rapoartele precedente despre instituția pe care o conduce. De aceea, pot spune că domnul Văcăroiu pur și simplu minte.
