Minciuna

Vreau să vă grăiesc puține cuvinte despre minciună, fiindcă văd că nu prea vă sârguiți să vă păziți limba și din aceasta lesne alunecăm spre multe răutăți. Căci, precum de multe ori v-am zis, din obicei se face și lucru bun și faptă rea, de aceea trebuie să fim cu multă purtare de grijă să nu ne furăm de minciună; fiindcă tot cel ce grăiește minciuna, se depărtează de la Dumnezeu. Minciuna, după cum zice Scriptura, este de la diavolul și el este tatăl minciunii. Deci, dacă pe diavol îl numește tatăl minciunii, apoi adevărul este Dumnezeu, după cum însuși zice: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Vedeți de cine ne despărțim prin minciună și cu cine ne împreunăm?
Așadar, de voim să ne mântuim cu adevărat, trebuie să iubim adevărul cu toată silința, și cu toată puterea noastră, păzindu-ne de toată minciuna, ca să nu ne despărțim de adevăr și de viață.
De trei feluri este minciuna: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvântul, iar altul minte cu toată viața lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are bănuiala. Unul ca acesta văzând pe cineva vorbind cu vreun frate, bănuiește și zice: despre mine vorbește acela. Iar de va vedea că a contenit a vorbi, iar bănuiește că din pricina lui, a tăcut. De-i va zice cineva vreun cuvânt, bănuind că din pricina lui, a tăcut. De-i va zice cineva vreun cuvânt, bănuiește că pentru ca să-l întristeze i-a zis. În scurt, la tot lucrul are bănuială asupra vecinului, zicând că pentru mine a făcut aceasta, pentru mine a zis aceea, și pentru aceasta a făcut aceea. Acesta este cel ce minte cu cugetul. Fiindcă nici un adevăr nu gândește, ci la toate are bănuială. Din aceasta se nasc iscodirile, grăirea de rău, neascultarea, vrajba și osândirea. Unuia ca acesta de se va întâmpla vreodată să i se adeverească bănuiala în vreun lucru, zice, ca și cum s-ar îndrepta în cuvânt: de aceea iscodesc orice, ca aflând greșeala pentru care sunt defăimat să mă folosesc, părăsindu-mă de ea. Deci întâi această începere este de la diavolul căci de la minciună a început: că neștiind a bănuit ceea ce nu știa. Cum ar putea pomul rău, să facă roadă bună? Iar de voiește cineva cu adevărat să se îndrepteze, când îi zice fratele: nu face aceasta, sau de ce ai făcut aceasta, să nu se tulbure, ci să-i facă metanie și să-i mulțumească, și așa se va îndrepta. Căci de va vedea Dumnezeu că în acest chip este cugetul lui, nu-l va lăsa niciodată să se amăgească, ci va trimite pe cel ce poate să-l îndrepteze. Iar a zice că pentru a mă îndrepta cred bănuielilor mele, aceasta este o îndreptare a diavolului, care voiește să-l înșele.
Într-o vreme, când eram încă în obște eram supărat de diavolul ca să pricep starea omului din mișcarea lui. Și ascultați ce mi s-a
întâmplat. Într-una din zile, acolo unde stăteam, trece o femeie cu un vas de apă. Nu știu cum m-am înșelat, că am căutat în ochii ei și îndată gândul îmi bănui că este o femeie ușoară. Dar cum am gândit aceasta, m-am întristat foarte tare și am întrebat pe bătrânul avva Ioan zicându-i: când nevrând mi se va răpi vederea să privesc la cineva și din mișcarea aceluia îmi va bănui cugetul de starea lui, ce mi se cade să fac? Și-mi răspunse bătrânul: oare nu sunt mulți care au metehne și greșale și pe urmă, cu mare trudă și osteneală se îndreptează? Apoi, cum poți afla starea omului? Ci ferește-te să nu crezi niciodată gândurilor tale, că însăși această socoteală este greșită, pentru că
îndreptarul cel strâmb și pe cele drepte le strâmbează. Și așa, de atunci încoace, când îmi zice gândul despre soare că este soare, sau despre întuneric că este întuneric, nu credeam. (Părintele Dorotei)