Milostenia

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, undeva în Anglia, o tânără femeie înfășurată în niște veșminte zdrențăroase, străbătea ulițele unui sătuc, bătând din poartă în poartă și cerând milostenie.
Nu prea avea noroc. Mulți îi adresau vorbe de ocară, alții asmuțeu câinii asupră-i. Alții încă îi aruncară în poale doar coji de pâine mucegăită și cartofi stricați.
Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuță de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.
– Șezi un pic de te încălzește, spuse moșul, în vreme ce soția sa pregătea o ulcică de lapte și o felie mare de pâine.
În timp ce femeia mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu câteva vorbe bune.
În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru nemaipomenit. Un slujbaș regesc aduse pentru familiile din fiecare casă câte o invitație la palat.
Neașteptata invitație tulbură tot satul, iar după-amiază toate familiile, gătite în straiele de sărbătoare, sosiră la castel.
Fură duse într-o impunătoare sală de ospețe și fiecăruia i se dădu un loc anume.
Când se așezară cu toții, servitorii în livrele începură să servească mâncarea.
De îndată, se ridică un murmur de dezaprobare și mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. În fapt, servitorii puneau sârguincioși pe farfurii coji de cartofi, pietre și coji de pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, așezați undeva la un colț al mesei, puseră cu politețe rafinate și delicioase feluri de mâncare.
Pe neașteptate, în sală intră tânăra femeie cu veșmintele zdrențuite. Cu toții amuțiră.
– Ați găsit astăzi tocmai ceea ce mi-ați dat mie ieri.
Își scoase hainele nepotrivite cu care era înveșmântată. Pe sub zdrențe avea niște straie aurite, presărate cu nestemate.
Era însăși regina.
O altă istorioară despre milostenie
Un bogătan ajunse în rai. Primul lucru pe care îl făcu fu un tur prin piață unde cu uimire văzu că mărfurile erau vândute cu prețuri foarte scăzute. De îndată puse mâna pe portofel și începu să comande cele mai frumoase lucruri pe care îi cădeau ochii.
Când trebui să plătească, întinse îngerului care vindea la tejghea un teanc mare de bancnote.
Îngerul zâmbi și spuse:
– Îmi pare rău, dar acești bani aici nu au nici o valoare.
– Cum așa? întrebă cu mirare bogătașul.
– Aici sunt valabili doar banii care au fost dăruiți pe pământ, răspunse îngerul.Să încercăm să nu uităm azi de comoara noastră din cer.
(sursa: www.donbosco.ro)