Milostenia învinge moartea

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 218
„Puterea milosteniei e atât de mare, încât poate curăța nu numai păcatele, ci poate alunga chiar moartea. Și-ți voi spune cum.
– Dar care om milostiv, mă poate întreba cineva, a scăpat de moarte? Nu vedem că toți suntem sub tirania morții!
– Nu te tulbura, iubite! Faptele au să-ți spună că puterea milosteniei a biruit tirania morții. Era o femeie numită Tavita, care tâlcuită înseamnă Căprioara; lucrul ei de fiecare zi era a strânge sieși bogăție sufletească din fapte de milostenie. Scriptura ne spune că îmbrăca văduve și le dădea tot ce le trebuia. S-a întâmplat că s-a îmbolnăvit și a murit. Și uită-mi-te acum, iubite, cum văduvele, care au fost ajutate de Tavita, cum trupurile îmbrăcate de ea, răsplătesc pe binefăcătoare la timp potrivit! S-au dus la apostol, ne spune Scriptura, și i-au arătat hainele și toate câte a făcut Căprioara pe când era cu ele. I-au cerut pe hrănitoarea lor, au vărsat lacrimi și au înduplecat pe apostol spre milă (Fapte 9, 36-39). Ce a făcut fericitul Petru? Plecându-și genunchii, spune Scriptura, s-a rugat; și întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală! Iar ea și-a deschis ochii și văzând pe Petru a șezut. Petru dându-i mâna a ridicat-o; și chemând pe sfinți și pe văduve le-a dat-o vie (Fapte 9, 40-41). Ai văzut puterea apostolului, dar mai bine zis, puterea Stăpânului, Care lucra în apostol? Ai văzut ce răsplată mare au avut facerile de bine către văduve chiar pe lumea aceasta? Te întreb: a dat ea văduvelor cât a primit în schimb? Nu! Ea le-a dat haine și hrană, iar ele au readus-o la viață, au alungat moartea din ea; dar mai bine zis nu ele, ci Stăpânul nostru cel iubitor de oameni, pentru grija ce-a avut-o Tavita de văduve.
– Ați văzut, iubiților, puterea leacului? Să ne procurăm cu toții leacul acesta. Nu e scump, deși are atât de mare putere! E tare ieftin și nici nu are nevoie de multă cheltuială.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 375-376
„ (…) dacă e cu putință să se primească cu gândul cele negrăite și nevăzute, se poate cunoaște cu atât mai mult, încă de acum, fericirea răsplătirii din partea celor miluiți. Căci bunăvoința ce se naște în suflet, față de cei ce i-au arătat milă în viața aceasta, rămâne în veci după cuviință, în cei ce se împărtășesc de har. Ce e deci mai firesc decât ca în vremea cercetării, cunoscându-se binefăcătorul de către cei ce au fost bucurați de el, sufletul acestuia să se veselească de glasurile mulțumitoare către Dumnezeu, care-i vor aduce lauda întregii zidiri? Oare de ce altă fericire va mai avea nevoie cel ce va fi lăudat într-un astfel de teatru pentru faptele sale cele bune?”
(Pr. Narcis Stupcanu)