Milostenia făcută din dragoste sinceră fața de Dumnezeu și față de aproapele este mântuitoare

Milostenia făcută din dragoste sinceră fața de Dumnezeu și față de aproapele este mântuitoare. Sfântul Apostol Petru spunea: „dragostea acoperă mulțime de păcate” (Petru 4:8). Faptele milosteniei sunt trupești și sufletești, fiecare dintre el cuprinzând câte 7 categorii.
Milosteniile trupești sunt:
1) hrănirea celui flămând;
2) adăparea celui însetat;
3) îmbrăcarea celui gol;
4) cercetarea celor în necazuri și nevoi;
5) cercetarea celor bolnavi;
6) găzduirea călătoriilor;
7) îngroparea săracilor și a celor care nu are cine să-i îngroape.
Faptele milosteniei sufletești sunt:
1) întoarcerea celor rătăciți la calea adevărului și a celor păcătoși la calea virtuții (Iacob 5:19-20);
2) învățarea celor neștiutori și nepricepuți (Fapte 8:31; Tit. 2:4-7);
3) sfătuirea celor ce au trebuință de sfat (I Tes. 5:11-15);
4) rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5:16; Filip. 1:19; Col. 4:3);
5) mângâierea celor întristați (I Tes. 5:14):
6) nerăzbunarea pentru răul făcut de alții, ci răsplătirea răului cu binele (Matei 5:44-48; Rom. 12:19-21);
7) iertarea greșelilor săvârșite de alții față de noi înșine (Matei 18:22).
Toate acestea trebuie făcute cu dragoste curată, nu din vreun interes sau „de ochii lumii”. Căci darurile făcute aproapelui sau cuvintele mângâietoare care ies dintr-o inimă lipsită de dragoste, înseamnă nimic în fața lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător… Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (I Cor. 13:13).
Cugetarea la Dumnezeu spune: „Frică de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Iar omul înțelept ocolește lucrurile păgubitoare și fuge de păcat. Cugetarea la Dumnezeu, aș putea spune că este primul pas către desăvârșire. Cel ce se gândește în permanență la Dumnezeu începe să-și purifice sufletul, devine mai răbdător, mai iertător, mai înțelegător și plin de dragoste față de aproapele său și față de tot ce-l înconjoară.
Calea este lunga și grea. Se parcurge cu pași mici, dar siguri, cu răbdare, cu dragoste, cu lacrimi și cu renunțări. Este greu, uneori cumplit de greu, dar sentimentul biruinței nu se poate descrie în cuvinte. Nu este o victorie obișnuită, este o biruință asupra faptelor malefice nevăzute.”
Întâlnirea cu oamenii duhovnicești este foarte importantă, mai ales pentru cei ce sunt stăpâniți de patimi grele. Oamenii duhovnicești au o influență benefică asupra celor pătimași, deoarece au dragoste curată, răbdare, înțelegere și înțelepciune inspirata de Duhul Sfânt.
Cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu
Chiar dacă, la început, se face ca o lectură oarecare, în timp, harul dumnezeiesc izvorât din acele cuvinte pătrunde în sufletul și în gândul celui ce citește. Importanța este lecturarea sistematică a Bibliei. În felul acesta, mai devreme sau mai târziu, sămânța aruncată pe un teren bun sau mai puțin bun, dar udată zilnic, va încolți.
Toxicomania este intoxicația cronică voluntară, care duce la pierderea libertății de a se abține de la folosirea drogului.
Toxicomania este una dintre cele mai grave boli fizice, psihice și spirituale. Dependența fizică da stări de un rău general, greu de suportat, la care se adaugă și dependența psihică. Aceasta din urmă creează cele mai mari probleme toxicomanilor. Dacă dependența fizică dispare după 5 sau 12 zile, cea psihică poate dura zeci de ani sau chiar până la sfârșitul vieții. Din punct de vedere spiritual, toxicomania poate fi considerată un fel de posedare de duhuri necurate. În perioada de sevraj, consumatorii de droguri capătă înfățișări diabolice, devin fiare. În momentele acelea, în ei nu mai există nici un gram de dumnezeire. Nu au milă, nu au dragoste, nu au jenă, iar de răbdare nici nu poate fi vorba. Atunci au un singur scop: obținerea de bani pentru procurarea drogurilor, chiar dacă ar fi să calce peste cadavre. Dacă nu fac rost de bani prin violență, incorsetați de durerile fizice și psihice, se gândesc la sinucidere și, mulți dintre toxicomani, chiar apelează la aceasta „portiță”.
În general, toxicomanii, în perioada de sevraj, nu mai au sentimente. Lovesc fără mila chiar în oamenii care au făcut sacrificii pentru a-i ajuta într-o anumită perioadă a vieții. Sunt marginalizați și de neînțeles tocmai din cauza comportamentului lor. Multora dintre noi le e greu să-i accepte ca pe niște oameni bolnavi. Ei sunt considerați oameni de nimic, oameni pe care nu te poți baza niciodată. Sunt acceptați de anumite grupuri din milă, din obligație sau din interes, dar întotdeauna planează suspiciuni asupra lor. Simțind aceste lucruri, toxicomanii, în loc să lupte, cedează, întorcându-se în mijlocul vechilor „prieteni”, hotărâți la început să nu mai consume droguri. Odată întorși în mijlocul toxicomanilor, familia și cunoscuții încep să-i trateze din nou ca pe toxicomani. De regulă, acesta este momentul în care ei fac prima recădere. Au și o explicație pentru asta: „dacă tot credeți că mă droghez, o iau de la capăt”. E un fel de răzbunare asupra lor, asupra situației în care se află. (Recădere – reprezintă reînceperea consumului după o perioadă de abstinență).
Un alt motiv care duce la recădere este trecutul. Amintirea vremurilor bune îi deprimă pe consumatorii de droguri. Nostalgia devine profundă și insuportabilă, fiind rampă de lansare către lumea iluzorie a drogului. În câteva zile dependența se reinstalează. Atunci începe din nou calvarul pentru ei și pentru cei din jurul lor. Toxicomanii sunt considerați oamenii de la marginea societății, stigmatizații care „trebuie” să piară. Dacă ei înaintează vertiginos pe calea pierzaniei, și noi avem o parte din vină.
Dacă Dumnezeu nu ne va judeca pentru neștiință, pentru neimplicare ne va judeca sigur. Dacă cel de lângă noi se pierde, dacă sufletul lui moare, vom răspunde pentru asta, pentru că Dumnezeu ne-a poruncit: „să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (www.crestinism-ortodox.ro)