„Milostenia care îmbogățește” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXVI-a după Rusalii

„Zis-a Lui cineva din mulțime: Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” (Luca 12, 13-14). Acest dialog introductiv creează cadrul rostirii Parabolei bogatului căruia i-a rodit țarina, reținută doar de Sfântul Evanghelist Luca (12, 16-21).
Mântuitorul a fost solicitat să intermedieze, respectiv să găsească o soluție juridică pentru rezolvarea unei neînțelegeri legate de o moștenire; a refuzat, motivând că posesiunea de bunuri nu are cu adevărat relevanță pentru viață: „Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.” (Luca 12, 15).
Pe fondul acestor discuții, Iisus a rostit Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina, una din parabolele inspirate dintr-o întâmplare reală.
Un agricultor, după o recoltă bogată, face pregătiri pentru una și mai bogată. În atare situație, și acest bogat, ca un bun gospodar ce era, s-a întrebat în sinea lui: „Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?” (Luca 12, 17). Întrebarea „Ce voi face?” devenise pentru el prilej de cumplită frământare.
Într-o altă circumstanță, Mântuitorul îi avertizase pe unii ca aceștia: „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.” (Luca 12, 34). În condițiile date, ar fi fost normal ca bogatul să Îi fi mulțumit mai întâi lui Dumnezeu pentru prisosul roadelor și apoi să fi căutat să ajute și pe cei ale căror țarini nu au rodit în acel an, din varii motive. Or, el nu s-a mai gândit la alții, ci, după o scurtă reflecție, cum este punctat în parabolă, și-a răspuns: „Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele.” (Luca 12, 18).
Din hotărârea luată, se vede că bogatul era un gospodar prin excelență. Și cu siguranță Dumnezeu nu l-a condamnat pentru hărnicia lui; ceea ce nu i-a plăcut lui Dumnezeu a fost idolatrizarea agonisitei, dorința de eternizare a ei.
Bogatul și-a continuat dialogul cu sine însuși: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.” (Luca 12, 19). Materializase sufletul, de parcă acesta avea nevoie de hrană și băutură. În fața unei astfel de reușite se credea nemuritor. Din ecuația vieții sale îl excludea atât pe aproapele, cât și pe Dumnezeu, sub binecuvântarea Căruia îi rodise de fapt țarina.
Toată reușita obținerii acelei recolte și-o asuma în exclusivitate. Așa se face că, în loc să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru recolta obținută, „pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate” (Romani 11, 36), precum a mulțumit odinioară Iacov pentru binefacerile primite de la Dumnezeu (Facerea 32, 10), bogatul – prin atitudinea sa – nu numai că L-a scos pe Dumnezeu din calculele Sale, ci, asemenea omului alienat, I-a negat până și existența. Desigur, pe Dumnezeu Îl negi și dacă lași recolta, din neglijență ori comoditate, să putrezească pe câmp, așa cum, din păcate, se întâmplă adeseori.
Dumnezeu, văzând reaua intenție a bogatului, i-a zis revoltat, cu mânie: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Atenție! Dumnezeu S-a mâniat. Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca focul și ca ciocanul (cf.Ieremia 23, 29).
Bogatul trăia, din pricina bogăției sale, într-o continuă noapte. Întunericul îi orbise ochii (cf. I Ioan 2, 11). Pentru el nu mai exista ziua. Faptele sale lipsite de raportarea la Dumnezeu și la aproapele erau faptele cele fără de roade ale întunericului (cf. Efeseni 5, 11).
Prin întrebarea ca de tunet: „Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?”, Dumnezeu i-a descoperit temporalitatea vieții pământești și implicit a bogățiilor, ca și nebunia de a centra toate preocupările exclusiv pe axa celor trecătoare.
Solomon atenționează: „Cel ce-și pune nădejdea în bogăția lui se veștejește” (Pilde 11, 28). Și iarăși: „Aceasta este soarta celor lacomi de câștig; lăcomia le aduce pierderea vieții.” (Pilde 1, 19).
Bogatul excludea faptul că lucrurile materiale din viața omului sunt doar un împrumut, iar restituirea acestui împrumut se poate face în fiecare clipă. Eternizarea bogăției face ca perspectiva vieții Dincolo să se inverseze. Nu bogăția în sine este rea, ci inversarea de perspectivă pe care o produce aceasta. În loc ca bogăția să te deschidă spre veșnicie, ea te închide în infernul grijilor și al egoismului, dacă este folosită rău. În cazul în care aceste bogății există, datorită hărniciei tale și, implicit, a vrerii lui Dumnezeu, prin buna lor chivernisire te pot îmbogăți, spune Mântuitorul (cf. Luca 12, 21).
Deci, bogăția trebuie privită ca o șansă. Dacă bogatul nu și-ar fi lărgit hambarele, ci surplusul de recoltă l-ar fi dat săracilor, văduvelor, orfanilor, cărora nu le rodise țarina în acel an sau nu aveau țarini, nu ar fi atras mânia lui Dumnezeu.
Solomon învață: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului, și El îi va răsplăti fapta lui cea bună.” (Pilde19, 17). Auziți, Dumnezeu îi va răsplăti fapta sa! Unde? Acolo Sus!
Milostenia este expresia credinței noastre în Dumnezeu. Este o lucrare a credinței, care este răsplătită cu dobândă acolo Sus (cf. Matei 5, 7). Milostenia îți face mulți prieteni aici, dar și Dincolo. Iată ce spune tot Solomon: „Mila și adevărul să nu te părăsească; leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale; atunci vei afla har și bunăvoință înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.” (Pilde 3, 3-4).
Da, Dumnezeu ar fi vrut ca surplusul bunătăților date în custodia celui bogat să fi fost, măcar în parte, împărțit săracilor și nicidecum să fie depozitat întru totul în propriul hambar. Numai astfel aceste bogății ar fi fost transformate în roade și bunătăți ale sufletului (cf. Galateni 5, 22-26).
Vedeți? Cel care nu se arată un iconom înțelept al bogăției sale devine din om bogat material, sărac spiritual. Acest adevăr a fost semnalat și de Solomon: „Unii se dau drept bogați, și n-au nimic, alții trec drept săraci, cu toate că au multe averi […] Bogăția adunată în grabă se împuținează, numai cel ce o adună pe încetul o înmulțește.” (Pilde 13, 7, 11).
Concluzia parabolei îi vizează pe toți cei avizi după cele trecătoare, asemenea bogatului aflat sub amenințarea morții și care cu gândurile și năzuințele, cu scopurile și planurile lor se așază aici pe pământ ca și cum ar trăi veșnic, uitând că în orice moment poate intra la ei îngerul morții să le ia sufletul, iar bogăția lor să rămână altora. În acest sens i-a fost adresată întrebarea bogatului nebun: „Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Avertismentul vizează cu precădere Judecata viitoare.
Parabola rostită nu era adresată doar mulțimilor, ci și apostolilor, cărora le-a zis: „Nu vă îngrijiți pentru viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca. Viața este mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea. Priviți la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniță, și Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Deci dacă nu puteți să faceți nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiți de celelalte? Priviți la crini cum cresc: Nu torc, nici nu țes. Și zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu așa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puțin credincioșilor! Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea. Căutați mai întâi Împărăția Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Luca 12, 22-31).
Aceste sfaturi ale Mântuitorului nu mai necesită vreun comentariu. Trebuie luate ca atare. Grija pentru Împărăția cerului trebuie să fie o constantă a vieții. Altfel, dacă vom gândi și lucra asemenea bogatului nebun, vom muri neîntârziat. Nici măcar conjunctural nu trebuie substituite sufletului cele trecătoare.
Dar, ca să încheiem într-o notă optimistă, să așezăm în inimă și cuget cuvintele lui Solomon: „Cinstește pe Domnul din averea ta și din pârga tuturor roadelor tale, atunci jitnițele tale se vor umple de grâu și mustul va da afară din teascurile tale.” (Pilde 3, 9-10)!