Sfânta Evanghelie din Duminica a XXX-a după Rusalii a fost rânduită de Biserică spre a se citi în această perioadă a Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este un îndemn la milostenie, la ajutorarea celor săraci. Sfântul Evanghelist Luca ne pune în față problema bogăției ca obstacol în calea mântuirii și a desăvârșirii vieții creștine. Bogăția nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când ne legăm de ea ca de ultima realitate, când ne alipim sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăție robește sufletul nostru și nu mai lasă în el loc pentru prezența lui Dumnezeu.
Un bogat evlavios și moral, dar zgârcit și nemilostiv
Spre deosebire de bogatul nebun căruia i-a rodit țarina și care nu știa unde să mai păstreze tot ceea ce a primit de la Dumnezeu în mod neașteptat ca recoltă, bogatul din Evanghelie nu este un bogat necredincios sau nepăsător cu privire la mântuirea sufletului său. Bogatul din Evanghelia Duminicii trecute a fost considerat ’nebun’ tocmai pentru că reducea toată viața sa la nivelul biologic al existenței și zicea sufletului său: ’suflete, mănâncă, bea și te veselește’ (Luca 12, 19), fără să mai caute hrană spirituală și pentru suflet, întrucât credea că sufletul se poate mulțumi doar cu lucruri materiale, limitate și perisabile.
Însă bogatul din Evanghelia de duminică, un tânăr dregător, cu prestanță în societatea iudaică, este un om duhovnicesc, un om virtuos. Când Mântuitorul Iisus Hristos enumeră poruncile pe care trebuie să le observe acesta potrivit Legii Vechiului Testament, și anume: ’să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii martor mincinos, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta’ (Ieșire 20, 12-17), tânărul bogat a răspuns: ’Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele’ (Luca 18, 21), adică din fragedă copilărie. Deci, este vorba aici de un bogat evlavios și virtuos, un bogat care-și pune întrebarea cea mai serioasă sau cea mai gravă a vieții omului pe pământ: ’ce să fac ca să moștenesc viața de veci?’ (Luca 18, 18). Bogatul acesta pare a fi un om care nu este mulțumit cu viața aceasta, nu pentru că era sărac, nici pentru că ar fi trecut prin multe greutăți, ci pentru că simțea că omul este chemat să trăiască veșnic în iubirea veșnică a lui Dumnezeu, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu (cf. Facere 1, 26).
Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: ’știi poruncile’ și le-a enumerat, deși era convins că acest tânăr este un cunoscător al Legii și al poruncilor. De ce? Pentru că a voit să-i arate că tot ceea ce făcuse tânărul până atunci nu era suficient. Prin urmare, i-a spus: ’încă una îți lipsește’ (Luca 18, 22). Îi mai lipsea o componentă importantă a vieții spirituale și morale. Ce anume? Generozitatea sau dărnicia, milostenia sau ajutorarea săracilor.
Milostenia, începutul asemănării omului cu Dumnezeu
Dregătorul bogat era evlavios și virtuos, dar era zgârcit sau nemilostiv. Așadar, un bogat evlavios, dar nemilostiv sau insuficient de darnic. Prin aceasta, Mântuitorul voiește să ne arate că nu este suficient a fi curat și cinstit, sau a nu face rău cuiva, adică a nu fi desfrânat, nici martor mincinos, nici hoț, nici violent, nici ucigaș și nici a te purta urât cu părinții. Ci, pentru a fi cu adevărat fericit și asemenea lui Dumnezeu, omul trebuie să fie și milostiv sau darnic.
Prin urmare, Evanghelia ne atrage atenția că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem și milostivi. De ce? Pentru că milostenia ca iubire sfântă sau bunătate arătată față de semenii noștri este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu dorește ca noi să fim nu numai recunoscători față de El, ci să fim și milostivi față de semeni. În momentul în care Mântuitorul îi spune: ’vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie’ (Luca 18, 22), tânărul bogat s-a întristat pentru că poseda multe averi. De fapt, Domnul Iisus Hristos descoperă în sufletul tânărului bogat o boală ascunsă. Prin urmare, El operează o intervenție spirituală de tăiere a unei bube foarte adânci din sufletul bogatului, și anume prea multa sa alipire de bogățiile din lumea aceasta. Când Iisus i-a recomandat eliberarea din robia ascunsă a lăcomiei, tânărul s-a întristat pentru că i s-a propus o pierdere materială în schimbul unui câștig spiritual. Mântuitorul i-a demolat tânărului un idol ascuns, adică prea multa sa bizuire pe bogățiile pe care le avea, sau relația sa pătimașă față de averile materiale limitate. Bogatul acesta este mai preocupat de ceea ce are decât de ceea ce poate fi sau deveni. Pentru el verbul ’a avea’ era mai prețios și atractiv decât verbul ’a fi’. Cu toate acestea, Mântuitorul Iisus Hristos a văzut că tânărul bogat avea în suflet o căutare sinceră și o dorință spirituală, aceea a vieții veșnice. Din acest motiv, Domnul Iisus nu încearcă să-l convingă pe tânăr, ci îl lasă în această întristare de moment, dar și să răspundă la întrebarea dacă poate sau nu să Îi urmeze Lui. Hristos Domnul nu-l mai întreabă nimic pe tânărul bogat, nu-i mai explică nimic, ci respectă în tăcere libertatea lui de a-I urma sau nu, de a împlini sau nu sfatul pe care i l-a dat. Hristos-Domnul propune, dar nu impune; recomandă, dar nu comandă schimbarea vieții; cheamă, dar nu constrânge; fascinează, dar nu fanatizează; povățuiește, dar nu umilește pe tânăr.
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini voia Lui
În Evanghelie vedem cât de mult prețuiește Hristos căutarea desăvârșirii spirituale. În acest sens, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu precizează că ’Iisus l-a privit cu drag’ (Marcu 10, 21) pe acest tânăr care a pus întrebarea esențială și cea mai matură a vieții sale: ’Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?’ (Luca 18, 18). Pe de altă parte, Mântuitorul a văzut lupta interioară a tânărului bogat, dificultatea lui de a renunța la ceea ce era până atunci idolul ascuns al vieții sale, adică bogățiile materiale.
(fragment din predică – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
