Decorație pe mormânt

Militar sucevean, mort în Irak



Militar sucevean, mort în Irak
Militar sucevean, mort în Irak

– Ioan Grosaru (35 de ani), din comuna Cornu Luncii, unul dintre soldații Batalionului 32 Infanterie „Mircea”, din Timișoara, dislocat în Irak, a murit ieri dimineață în urma unei explozii
– În timpul unei misiuni de patrulare, TAB-ul în care se afla suceveanul a fost cuprins de flăcări, după ce a vehiculul a trecut peste o bombă
– Deși alți cinci camarazi de-ai săi au scăpat cu viață, pentru Ioan Grosaru a fost ultima misiune
– Acasă, în satul Păiseni, groaznica veste a fost adusă de primarul comunei și doi ofițeri ai Armatei
– „Împreună cu doi ofițeri de armată, am mers la ei acasă. La poartă, ne-a ieșit sora lui. Nici nu puteam vorbi”, povestește primarul Vodă Petru
Printre cei care urmăreau, ieri, cu sufletul la gură știrile despre moartea unui soldat român în Irak și rănirea a altor cinci, sperând să nu fie în rândul victimelor și vreunul de-al lor, se numărau și membrii familiei Grosaru, din comuna Cornu Luncii. Din nefericire pentru ei, temerile li s-au confirmat când pe poarta casei le-au intrat doi ofițeri ai armatei, însoțiți de primarul comunei. Deși numele soldatului căzut la datorie fusese anunțat pe toate canalele media, fotografia sa fiind difuzată pe posturile de televiziune, singura care nu aflase nimic de tragedia din Irak era chiar mama tânărului mort în urma exploziei. Femeia plecase încă de dimineață la o mănăstire, să se roage pentru sănătatea fiului ei, după ce celălalt băiat al ei murise tot în timp ce făcea armata.
– „Ne-a întrebat direct: … și a izbucnit în plâns”
Ieri, în jurul orei 13:30, posturile de radio, televiziunile naționale și agențiile de presă anunțau moartea unui soldat român și rănirea altor cinci în sudul Irak-ului. Toți erau din cadrul Batalionului 32 Infanterie „Mircea”, din Timișoara, dislocat în Irak din luna august 2007.
Transportatorul amfibiu blindat în care erau cei șase, în timpul unei misiuni de patrulare în apropiere de baza Tallil, a luat foc, după ce a trecut peste un dispozitiv exploziv.
Deși răniți, cinci dintre militarii din TAB au reușit să iasă din vehicul. Al șaselea soldat, însă, nu a mai apucat, muniția de la bordul transportatorului explodând din cauza flăcărilor. Soldatul mort –au anunțat autoritățile – se numește Ioan Grosaru (35 de ani) și este din comuna suceveană Cornu Luncii.
În satul Păiseni, acasă la familia Grosaru, numele soldatului mort nu fusese aflat încă. Rudele tânărului văzuseră la televizor știrile despre incidentul din Irak, însă nu aflaseră că soldatul făcut bucăți, în urma exploziei, era chiar Ionică al lor. „Împreună cu doi ofițeri de armată, am mers la ei acasă. La poartă, ne-a ieșit sora lui. Nici nu puteam vorbi. Ne-a întrebat direct: … și a izbucnit în plâns”, povestește primarul Vodă Petru momentul groaznic al anunțării familiei îndoliate.
– Mama soldatului, singura care nu a aflat terifianta veste
Singura care nu aflase terifianta veste era chiar mama tânărului militar. Încă de dimineață, femeia plecase la o mănăstire din zonă, pentru a se ruga pentru sănătatea fiului ei. Își luase rămase bun de la el de mai puțin de o lună, dar simțea că ceva necurat s-ar putea petrece cu singurul ei băiat. „Toată noaptea n-a putut dormi. S-a rugat în continuu. Dimineață, a plecat spre mănăstire să pună câteva acatiste pentru el”, povestește sora soldatului Grosaru, Teodora Costache.
Rudele își făceau griji și nu știau cum să-i dea îngrozitoarea veste mamei îndoliate, când aceasta se va întoarce acasă. „E bolnavă tare… nu știu dacă o să suporte șocul”, mărturisește Lucica Macovei, o apropiată a familiei.
Din cei doi băieți ai familiei Grosaru, unul a trecut în lumea celor drepți în urmă cu 20 de ani. Culmea, tot în timp ce-și servea patria. „Mai avea doar trei săptămâni și termina armata. O mașină a dat peste el, săracu’…” își amintește o vecină, Verginica Macovei.
Tatăl lui Ioan s-a stins în urmă cu trei ani, iar singurul sprijin al familiei era tânărul soldat. Își alesese cariera militară și, de aproape 14 ani, era înrolat la o unitate militară din Timișoara. „Ne ajuta mereu cu bani… mamei de medicamente, la nepoți, dulciuri și haine. Mie mi-a cumpărat calculator…”, povestește cu lacrimi în ochi unul dintre nepoții lui Ioan Grosaru.
– „Ne-a mințit, că altfel știa că nu-l lăsăm să plece la război”
Nu era pentru prima oară când tânărul militar se afla în misiune, într-o zonă de conflict. În 2005, a fost plecat trei luni, în Afganistan. La sfârșitul misiunii de menținere a păcii, suceveanul a fost decorat cu o medalie NATO. Când și-a anunțat rudele că vrea să plece din nou, acum câteva luni, familia i-a cerut să nu o facă. „Ne-a spus să nu ne facem griji, că el va fi la calculatoare, ceva… că se pricepea la astea. Ne-a mințit că nu o să ajungă el în zonele periculoase, că alții fac treaba asta… Ne-a mințit, că altfel știa că nu-l lăsăm să plece la război”, Dragul de el…”, are fața plină de lacrimi Teodora Costache.
Pe monitorul calculatorului, unul dintre nepoți se uită peste fotografiile primite de la Ioan. Unchiul său, îmbrăcat militar, în tot felul de misiuni. Adolescentul din fața calculatorului își șterge lacrimile pe furiș, încercând să arate că e bărbat. Pentru el, Ioan e un adevărat erou. E eroul din Cornu Luncii.
„Realitatea Tv” anunța, ieri, în cadrul grupajelor de știri, că Ioan Grosaru a rămas ultimul în vehiculul cuprins de flăcări, ajutându-și mai întâi camarazii să se salveze.
– Scria poezii și avea deja câteva volume publicate
Ioan Grosaru era pasionat de poezie. Îi plăcea să scrie poezii și chiar, mărturisesc rudele tânărului, și-a publicat două dintre volume („Corabia din Furtună” și „Chemare din Necunoscut”). A scris și un roman, Fiica Pălimarului, iar alte câteva zeci de manuscrise așteptau să vadă lumina tiparului. „Are acum o carte aproape gata, în calculator. Vroia să se întoarcă din Irak și să încerce să o publice”, sare adolescentul din fața calculatorului.
Trupul neînsuflețit al soldatului Ioan Grosaru va fi adus acasă în cursul zilei de luni, urmând ca marți să aibă loc înmormântarea. „Va fi o înmormântare cu onoruri militare… cum a avut și fratele său”, e de părere tanti Ileana, o bătrână din sat. Sătenii din Păiseni au început deja să se adune pe ulițe și să vorbească de tragedia familiei Grosaru. Toți vor să-l conducă pe ultimul drum pe Ioan, să-și ia rămas bun de la eroul comunei.
Mă iartă Doamne c-am zburat spre soare
Cu aripile-ntinse prin viforul de ceară
Arsura de pe frunte mă ceartă și mă doare
Am aripile frânte și mă agăț de-o scară. (fragment din poezia Pasărea de Ceară, volum „Corabia din Furtună”).
Decorat de Băsescu și înaintat în grad
Soldatul Ioan Grosaru a fost decorat post mortem de către președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler, pentru militari cu însemn de război. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, suceveanul a primit această distincție pentru „devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operațiuni din Irak”.
Tot ieri, eroul din Cornu Luncii a fost înaintat post mortem, de către ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, la gradul de sublocotenent.
„Era un om deosebit”
Ioan Grosaru era angajat al Batalionului 32 Infanterie Mircea Timișoara încă de la înființare, în 1994, și a executat pregătire de specialitate. Militarul a executat pregătire de specialitate în toate cele cinci-șase misiuni care au fost primite prin ordin al ministrului, inclusiv pe linia patrulării din apropiere de baza unde sunt dislocați. „Era un om deosebit. Avea calități de scenarist, scria poezii și a colaborat cu publicații ale Ministerului Apărării Naționale” a spus căpitan Liviu Văcaru, ofițerul de relații cu publicul al Batalionului 32 Infanterie Mircea Timișoara.



Recomandări

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină