MILIȘĂUȚI(I). În 30 august 1633, Aftanasie, fiul lui Lazăr și al Anastasiei, vindea episcopului Evloghie de Rădăuți „jumătate de sat Meleșăuți, jumătatea de sus… Acea jumătate de sat Meleșăuți, jumătatea de sus, am fost dat-o svintei mânăstiri Solca…, dar socotind, mai tărziu, cu părintele Evloghie episcopul, cu egumenul și cu călugării de la Solca, precum acel sat nu este de nici un folos mânăstirii și stăpânind părintele Evloghie episcopul, din acel sat, jumătatea de jos, ce i-a fost cumpărătură de la Dumitru Tureatcă, am socotit și am vândut acea jumătate de sat Meleșăuți, jumătatea de sus, părintelui Evloghie episcop, pentru 200 ughi buni” (ducați ungurești).
Episcopul Evloghie avea să dăruiască Milișăuții, în 1643, surorii sale, Ana.
În 6 aprilie 1659, sunt menționate primele nume ale unor săteni din Milișăuți, care participă la stâlpirea Iacobeștilor, popa Pintilie, precum și Lazăr și Ștefan Hirșcu.
Fata Anei de Meleșăuți, Maria Cărăgioaie, rămasă văduvă, după cum o confirmă terminația numelui, dăruia jumătate de sat Milișăuți, în anul 1700, nepoatei sale Maria, jupâneasa lui Ion, feciorul lui Vântul din Vărtop. Martori ai tranzacției au fost Iațco vătaf, Ieremia și Sabin Băsăcian, popa Nicolai și Sofronia, jupâneasa lui Vasile vătăman.
În 29 august 1709, fostul logofăt Zbera făcea hotarnica moșiei din Milișăuți a lui Gavrilaș, nepotul Anei, reperele toponimice importante fiind: capu hotarului despre Crainicești (Grănicești), Făntăna Rece, șăsul Sucevii, ruptura Sucevii, capul hotarului Bădeuțului, valea Nelepcii, hotarul Hrinceștilor, hotarul Iacobeștilor, părăul morii de pe Horaeți, dealul despre Romănești, Făntăna Curăscului.
În 22 octombrie 1732, Maria, fata lui Simeon Calcăntaur, jupâneasa lui Gheorghe Humă căpitan, dăruia mănăstirii Ițcani moșia sa din Milișăuți. Moșia aceasta, „trii părți di sat Meleșăuți pe care eu și svănta biserică Ițcani le-am primit danie de la ruda me, anume Maria Humă”, a fost vândută mănăstirii Solca, pentru 217 lei turcești, de călugărul Varlaam Ursachi, în 3 octombrie 1733. Câțiva ani mai târziu, în 16 ianuarie 1742, Constandachi, feciorul fostului mare armaș Constantin, făcea dovada, în fața Divanului Domnesc, cum că el cumpărase jumătatea de sus a satului Milișăuți, cu 100 lei turcești, în vremea lui Mihai Vodă (1715-1726), și, deci, că nu putea fi moștenită acea moșie de călugărul Varlaam Ursachi.
Rămasă și fără moșie și fără bani, mănăstirea Solca se jeluiește lui Ioan Vodă Mavrocordat Vodă, care, în 11 ianuarie 1744, poruncește căutarea călugărului escroc, dar Varlaam Ursachi dispăruse fără urmă.
Între timp, Lupul Balș cumpără, în 31 ianuarie 1747, partea de moșie Milișăuți de la fostul mare armaș Constantin, deși nu avea acest drept, pentru că nu era nici răzeș din Milișăuți, nici rudă cu Constantin. Mănăstirea Solca se folosește de acest principiu străvechi al dreptului valah și denunță tranzacția, iar Balș trage de timp, intrând în tratative discrete cu mănăstirea Sfântul Ilie, pentru a-i vinde ei moșia. Trec, însă, 14 ani, până în 9 ianuarie 1760, când Lupul Balș rămâne definitiv stăpânul moșiei Milișăuți, partea de sus, pe care, în 20 ianuarie, o vinde, totuși, mănăstirii Solca.
Această jumătate de sat face obiectul unei dispute, în fața Divanului Domnesc, în 3 iulie 1761, între armașul Toader Buhăiescu și cumnatul său, Costandache, fiul lui Constantin armaș, cu paharnicul Iordachi Cantacuzino, vechilul mănăstirii Solca, dar Solca păstrează moșia.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Meleșăuți, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „45 – toată suma caselor”, însemnând 1 nevolnic, 1 turc botezat, 1 popă, 2 femei sărace, 20 scutelnici ai armașului Dumitrachi schiliț și 20 scutelnici ai lui „Hristolu ot vistierie”.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 340