Vicepreședintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat luni că președintele României, Traian Băsescu, nu a făcut niciodată o propunere serioasă către USL pentru funcția de premier. Afirmațiile lui Milici au fost făcute ca o reacție la declarațiile de duminică ale lui Traian Băsescu, care a precizat că după demisia Guvernului condus de Emil Boc i-a propus liderului PSD, Victor Ponta, să preia postul de prim-ministru al României.
„Traian Băsescu a demonstrat că minte încă o dată. O spunem clar și răspicat că Traian Băsescu nu a făcut nici o ofertă serioasă pentru USL pentru funcția de premier”, a precizat Ovidiu Milici.
El a adăugat că cei trei lideri ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, nu au cum să ia în considerare o propunere „marca Golden Biltz sau Cireșica” venită din partea președintelui României, Traian Băsescu. Vicepreședintele PSD a subliniat că numirea unui prim-ministru este o problemă care trebuie tratată în mod serios și responsabil, și nu în glumă, așa cum a făcut-o Traian Băsescu.