Social-democrații suceveni acuză actualul Guvern condus de Emil Boc că i-a favorizat pe primarii PD-L atunci când a împărțit fondurile pentru investiții în alimentări cu apă. Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Milici, a făcut referire la investițiile realizate prin Ordonanța de Urgență Nr. 7/2006 privind dezvoltarea infrastructurii din mediul rural, arătând că în ultimii doi ani localitățile conduse de primari PD-L au primit de două ori mai multe fonduri decât comunele cu primari PSD.
„Acest program de dezvoltare a infrastructurii a fost lansat în 2006. Ordonanța urmărea îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele rurale. Conform acestei ordonanțe, peste 8,6 milioane de oameni ar fi trebuit să beneficieze de introducerea sistemelor de apă potabilă și extinderea rețelei de canalizare. În realitate, peste 3,5 miliarde de lei au fost cheltuiți până în prezent, iar acest program nu și-a atins obiectivele”, a spus Milici.
El a adăugat că în ultimii doi ani, la nivel național, localitățile cu primari PD-L au primit o sumă de peste 330 de milioane de lei, în timp ce comunele cu primari PSD au primit mai puțin de 176 de milioane de lei. Vicepreședintele PSD Suceava a precizat că localitățile conduse de primari PSD au primit mai puțini bani de la Guvern, deși social-democrații au mai mulți primari decât cei de la PD-L. „Primarii PSD au primit de două ori mai puțin, în condițiile în care PSD are cu 20% mai multe primării în această țară și cu 20% mai multe proiecte depuse. Mai mult, proiectele depuse de primarii PSD au întrunit punctaje mai mari decât cele depuse de primarii PD-L. Practic, prin această măsură, Guvernul Boc nu a făcut altceva decât să condamne la sărăcie localitățile din România unde PD-L nu a fost votat. Peste 1,2 milioane de români la această dată trăiesc în localități în care nu s-a mai primit un ban de mai bine de doi ani. Și vreau să se țină cont de un lucru. Chiar și în localitățile care sunt conduse de primarii PD-L unde s-au făcut aceste proiecte de alimentări cu apă, oamenii nici măcar nu mai au după ce să bea apă”, a mai declarat Milici.
Opinie
Milici: Guvernul i-a favorizat pe primarii PD-L când a împărțit bani pentru alimentări cu apă






