Gruparea AC Milan a propus clubului Juventus Torino un împrumut al portarului Christian Abbiati, pentru a suplini absența lui Gianluigi Buffon, a anunțat, miercuri, cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de AFP. Gianluigi Buffon s-a accidentat la umărul drept, duminică, în meciul cu AC Milan, contând pentru Trofeul Berlusconi și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale. Perioada sa de indisponibilitate va fi de aproximativ trei luni. Potrivit publicației Gazzetta dello Sport, patronul grupării AC Milan și premierul italian, Silvio Berlusconi, le-a propus celor de la Juventus un împrumut al lui Abbiati, portarul de rezervă al echipei milaneze. Deocamdată, Juventus nu făcut nici un comentariu pe această temă. „Acest transfer ar fi magnific. Nu ar fi nici o problemă să mă duc la Juventus, deoarece la AC Milan nu sunt titular. Aș avea astfel posibilitatea de a juca la unul dintre cele mai prestigioase cluburi din lume”, a spus Abbiati, în vârstă de 28 de ani, aflat la AC Milan de opt sezoane. Pe lângă Dida, AC Milan mai dispute de alți doi portari, grecul Dimitrios Eleftheropoulos și australianul Zeljko Kalac.