Conducătorii AC Milan doresc să-l achiziționeze pe fundașul echipei AS Roma, Cristian Chivu, pentru a întâri defensiva după ce Jaap Stam va pleca la finalul sezonului, iar Paolo Maldini și Alessandro Costacurta nu se știe dacă își vor continua carierele, a anunțat site-ul sport.tiscali.it
Pe lângă Chivu, diriguitorii grupării milaneze vor să-l mai transfere de la AS Roma și pe francezul Philippe Mexes, oferindu-l la schimb pe croatul Dario Simici și o sumă de bani.
Internaționalul român se află în tratative cu AS Roma pentru prelungirea contractului cu încă trei sezoane, până în vara anului 2011. Cristian Chivu este una dintre principalele ținte pentru sezonul viitor ale clubului Real Madrid, dar se mai află pe lista de achiziții a grupărilor Internazionale Milano, FC Barcelona și Chelsea Londra.
Pe de altă parte, Milanul este dispusă să-l cedeze pe ucraineanul Andrei Șevcenko la Chelsea Londra pentru 40 de milioane de euro plus argentinianul Hernan Crespo și doresc să-l aducă de la Olympique Lyon pe mijlocașul Mahamadou Diarra.
