Formația AC Milan, deținătoarea Ligii Campionilor și a Supercupei Europei, a câștigat, duminică, la Yokohama, Campionatul Mondial al cluburilor, după ce a învins în finală, cu scorul de 4-2 (1-1), echipa argentiniană Boca Juniors, informează AFP. AC Milan a intrat în istorie, după ce a devenit prima formație ce a câștigat de patru ori această competiție. AC Milan a câștigat de trei ori, la fel ca și Boca Juniors, Cupa Intercontinentală, competiție ce a precedat Campionatul Mondial al cluburilor. Milanezii, învinși de aceeași adversari în 2003 (3-1 la penaltiuri, 1-1 după prelungiri), și-au astfel revanșa în fața formației Boca Juniors. Duminică, pentru AC Milan au marcat Filippo Inzaghi ’21, ’70, Alessandro Nesta ’50 și Kaka ’61. Reușitele formației Boca Juniors au fost semnate de Rodrigo Palacio ’23 și Ambrosini ’85 (autogol). Fiecare echipă a rămas cu un jucător mai puțin, după ce Kaladze a fost eliminat în minutul 77 de la AC Milan, iar Ledesma în minutul 88 de la Boca.