Mijloacele de transport în comun din Iași, dezinfectate în contextul epidemiei de gripă



Mijloacele de transport în comun din orașul Iași sunt dezinfectate începând de miercuri, cu două soluții speciale, pentru prevenirea răspândirii virusului gripal. Mijloacele de transport sunt igienizate noaptea, dar și după fiecare cursă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Compania de Transport Public din Iași a luat măsuri suplimentare pentru a diminua răspândirea cazurilor de gripă și viroze. Astfel, echipele de curățenie intervin pe parcursul zilei în toate mijloacele de transport cu soluții profesionale pentru a dezinfecta vehiculele.Acțiunea a început din noaptea de marți spre miercuri, când toate mijloacele de transport public din orașul Iași au fost dezinfectate cu o soluție profesională pe bază de oxigen activ, procedură ce va fi urmată la fiecare 24 de ore.”S-a luat decizia să introducem niște măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea virusului gripal. Pe acest considerent ne-am pregătit pentru următoarele 10 zile cu materiale și personal pentru a realiza această dezinfecție în mijloacele de transport. Presupune două acțiuni distincte. Una în interiorul garajelor și depourilor, când pe timp de noapte salariații merg și dezinfectează fiecare mijloc de transport, folosind o soluție dezinfectantă pe bază de oxigen activ, iar pe parcursul zilei, la fiecare capăt de traseu, fiecare mijloc de transport după o cursă intră din nou pentru dezinfecție. Practic salariații, câte trei la fiecare capăt de traseu, igienizează mijlocul de transport și șterg cu un dezinfectant pe bază de alcool barele de susținere pentru călători și cele de la scaune. Măsura va continua cum spuneam pe parcursul zilei până la ora 18.30, iar noaptea în depouri, timp de 10 zile” a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Companiei de Transport Public Iași, Mihai Adrian.Ambele tipuri de produse folosite pentru igienizarea transportului public sunt avizate de către Ministerul Sănătății.Măsurile suplimentare de profilaxie fac parte dintr-un plan mai amplu de măsuri al municipalității ieșene pentru prevenirea răspândirii gripei.



Recomandări

Cauza incendiului de la Spitalul Județean Suceava, un ventilator de la baia unui salon, uitat în funcțiune

Incendiul izbucnit joi, puțin după miezul nopții, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a necesitat evacuarea a 329 de pacienți dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime
Incendiul izbucnit joi, puțin după miezul nopții, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a necesitat evacuarea a 329 de pacienți dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime