Mijloace practice de catehizare – Biblioteca parohială

În câteva articole recente am început prezentarea unora dintre mijloacele catehizării actuale (lecturi pentru întărirea credinței ortodoxe, cateheza, dialogul săptămânal etc.), anunțând că vom continua pe aceeași linie a semnalării altor posibile preocupări în acest sens. Astfel, a venit rândul acum să evidențiem importanța bibliotecii parohiale în scopul luminării credinței și să amintim faptul că atât cateheza propriu-zisă, cât și dialogul săptămânal nu pot fi eficiente fără o minimă lectură din partea credincioșilor. Și nu ne referim doar la mediul urban, ci și la cel rural. Și printre creștinii de la țară sunt peste tot iubitori de carte și suntem datori, de altfel, să-i îndemnăm pe toți să citească măcar Sfânta Scriptură, deodată cu alte cărți de căpătâi: Catehismul, Viețile Sfinților etc.
Desigur, întotdeauna și-n tot locul au fost preoți care s-au străduit să faciliteze procurarea cărților pentru creștinii preocupați de lecturi evlavioase, așa încât nu prezentăm acest aspect ca pe o noutate. Atenția spre care trebuie să ne concentrăm astăzi este legată de faptul că s-au înmulțit într-un chip fără precedent cărțile eterodoxe, pe care sectarii le împart gratuit pe stradă, în parcuri, în piețe, în cutiile poștale etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta pe creștinii noștri să citească literatură ortodoxă, o vor citi numai pe cea sectară și, neavând termeni de comparație, vor risca să ia de bună învățătura greșită.
Cum mulți dintre creștinii noștri nu au posibilități să cumpere cărțile, o soluția bine venită constă în înființarea de mici biblioteci parohiale, care să funcționeze efectiv. „Noutatea” pe care o propunem este că biblioteca poate fi amenajată chiar în interiorul Sfântului Lăcaș, pentru a fi la îndemâna tuturor. Desigur, într-un colț al pronaosului, sau alt loc potrivit, care să nu deranjeze spațiul liturgic în nici un fel. Iar acolo unde nu este posibil în interior se poate găsi o soluție în imediata vecinătate, într-o cameră special-amenajată.
Preoții care fac acest experiment pot constata câtă bucurie au credincioșii care, venind la biserică, pot pleca acasă și cu o carte, pe care o aduc peste o săptămână, apoi împrumută alta ș.a. Astfel de preocupări pastorale existau, pe alocuri, chiar în vremea comunismului. Amintesc aici pilda părintelui Constantin Sârbu (†1975), de la Biserica Sapienția din București, care a organizat așa-numita „Bibliotecă a poporului”, împrumutând cărți timp de câțiva ani buni, până când Securitatea i-a interzis. Părintele a continuat, însă, în cadrul Spovedaniei, dând cărțile pe care le ținea tainic în Sfântul Altar (Biblii, Catehisme, Filocalii, Viețile Sfinților, romane pioase etc.). Urmașul la parohie, părintele Constantin Voicescu (†1997), a procedat la fel, până la „Revoluție”, când biblioteca a fost scoasă la lumină… Se știe acum că amândoi preoții se numără printre cei care au făcut și ani mulți de închisoare, pentru „vina” de a se fi opus regimului ateist.
Întrebăm, retoric: dacă în acele vremuri cumplite preoții și credincioșii se străduiau să pună pe picioare mici biblioteci creștin-ortodoxe, astăzi, în deplină libertate și cu atâta carte bună în librării, nu se poate la fel, ba chiar mai mult? (pr. prof. Vasile GORDON)