– Prin tradiție, în această zi se taie porcii
– La tăierea porcului nu trebuie să asiste nici un milos, existînd credința că porcul moare de greutate și carnea nu va mai fi bună
– Se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu
Odată cu Ignatul, oamenii de altădată se considerau oarecum în perioada sărbătorilor de iarna, deși, formal, mai erau încă cîteva zile pînă la Crăciun. Ținut întotdeauna pe 20 decembrie, Ignatul era și este asociat cu porcul. De ce? Vom încerca un răspuns succint în rîndurile care urmează, sărbătoarea de pe 20 decembrie avînd, după cum vom constata, o legătură intrinsecă cu sărbătoarea Crăciunului. Înainte de a afla semnificația tăierii rituale a porcului în ziua Ignatului, vom prezenta cîteva practici și credințe specifice acestei sărbători. Astfel, la tăierea porcului nu trebuie să asiste nici un milos, existînd credința că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi bună; se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu! După ce porcul nu mai mișca, se făcea o tăietură în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta punîndu-se sare, spunîndu-se că numai așa sufletul porcului va ieși din cap. De obicei, coada, urechile și beșica erau date copiilor, pe gospodari interesîndu-i în special splina, aceasta indicîndu-le, în funcție de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănînce din această splină! Găsirea de sînge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpîn, acest lucru însemnînd noroc la bani. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mînjeau cu sînge pe față, sperînd că vor fi mai roșii la față și sănătoși tot anul care va urma. Același sînge, strîns într-o strachină cu mălai, uscat și măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă, spaimă.
Deși creștinismul a asociat porcul necumpătării și lăcomiei, pentru comunitățile arhaice acest animal, mai ales prin sîngele său, era unul din cele mai importante ajutoare întru revigorarea… Soarelui. Ne-ar trebui destul spațiu pentru a explica modul în care percepeau timpul oamenii de altădată și a întelege, astfel, în mare măsură, lumea lor. Amintim aici doar că, începînd cu echinocțiul de toamnă, oamenii observau cum Soarele intră într-un aparent proces de dispariție, consecința directă fiind micșorarea duratei zilei și răcirea vremii; oamenii comunității tradiționale credeau că trebuie să intervină în ajutorul astrului ceresc înainte ca acesta să dispară, momentul hotărîtor pentru acordarea ajutorului fiind plasat în preajma solstițiului de iarnă, adică atunci cînd este cea mai scurtă zi din an. Ei bine, românii au decis să ajute Soarele, nu întîmplător, prin sacrificarea… porcilor în cinstea zeului Saturn, sîngele porcilor trebuind să întăreasca Soarele slăbit de efortul pe care-l depusese peste an. Nu este deloc exclus ca anterior să fi fost sacrificați oameni, la români întîlnindu-se încă o credință potrivit căreia „Ignatul are rînduit să moară negreșit un om în ziua sa”. Așadar, porcul sacrificat ritual la Ignat (din latinescul ignis – foc!) nu era altceva decît o întruchipare zoomorfă a Soarelui, o altă întruchipare, de data aceasta de natură vegetală, fiind grîul, despre acesta existînd o mulțime de credințe și practici în Ajunul Crăciunului.
