La alegerile europarlamentare

Mii de suceveni nu pot vota duminică, pentru că nu au acte de identitate

La alegerile europarlamentare de duminică, 25 mai, mii de suceveni nu vor putea să se prezinte la vot, deoarece nu au acte de identitate valabile.
„Numărul persoanelor cărora le-au expirat actele de identitate a crescut. La nivelul municipiului și al comunelor pe care le deservim există circa 7.500 de persoane care ar trebui să aibă cărți de identitate, dar nu au făcut nici un demers în acest sens”, a declarat comisarul-șef de poliție Maricel Caba, care conduce Direcția de Evidență a Populației Suceava.
Dintre aceștia, aproape 6.000 au actele expirate, iar în aproximativ 1.500 de cazuri este vorba de minori care au împlinit 14 ani, dar nu au venit să solicite eliberarea cărții de identitate.
Peste 1.200 de suceveni au uitat să ridice cărțile de identitate eliberate
O altă situație este cea a sucevenilor care au solicitat eliberarea de cărți de identitate, dar nu s-au mai prezentat să ridice acest act.
„La nivelul municipiului Suceava avem la Direcția de Evidență a Populației peste 600 de cărți de identitate neridicate. Fac apel la populație să meargă să își reglementeze situația pe linie de evidență a persoanelor, mai ales că programul a fost prelungit acum, în mod special, inclusiv sâmbătă și duminică”, a anunțat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Peste 600 de cărți de identitate sunt uitate la Evidența Populației și de către locuitorii comunelor din jurul municipiului Suceava.
Program prelungit și eliberare rapidă a actelor de identitate
Atât cei care nu au acte de identitate valabile, cât și cei care nu au mai trecut să ridice cărțile de identitate au acum ocazia să rezolve această problemă, având la dispoziție serviciile Direcției de Evidență a Populației atât după un orar extins, cât și în zilele de sâmbătă și duminică (24 mai și 25 mai).
„Ca de fiecare dată când sunt organizate scrutinuri, am prelungit programul de lucru cu publicul, atât la primiri documente, cât și la eliberări, câte o oră. De asemenea, sâmbătă, 24 mai, programul este între orele 08.00-16.00, iar duminică, în ziua alegerilor, de la 08.00 la 21.00. Sâmbătă și duminică se vor desfășura atât activități de primire, cât și eliberări de documente”, a explicat comisarul-șef Maricel Caba, care a precizat că se fac eforturi astfel încât persoanele care vor depune documente de eliberare a actelor de identitate în aceste zile să aibă actele de identitate eliberate cel târziu în ziua alegerilor.

Recomandări

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc

1700 de ucraineni, ruși sau moldoveni ar fi obținut fraudulos cetățenia prin complicitatea unor funcționari de la Evidența Populației de la Câmpulung Moldovenesc

Aproape 100 de percheziții în județ, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate
Aproape 100 de percheziții în județ, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate