Incidente simultane

Mii de suceveni fără energie electrică, în a doua zi de Paște

Mii de locuitori ai Sucevei, din zona centrală a municipiului, din zonele Zamca, George Enescu, Mărășești, Areni, dar și centrul comercial Iulius Mall Suceava, au rămas luni seară, în a doua zi de Paște, fără energie electrică. Două incidente simultane produse în cursul serii de luni, 16 aprilie, în rețeaua de distribuție, după cum ne-au informat reprezentanții E.ON România, „au afectat alimentarea cu energie electrică la unii consumatori din zona centrală a municipiului Suceava, cartierul Zamca și Mall”. Pentru realimentarea cu energie electrică a consumatorilor s-au realizat mai multe manevre în sistemul de distribuție a energiei electrice, ceea ce a determinat scurte întreruperi, la o parte a consumatorilor din zonele G. Enescu, Mărășești și Areni.
Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al E.ON România, ne-a spus că „echipele E.ON Moldova Distribuție au intervenit, iar alimentarea cu energie electrică a fost reluată treptat, până la ora 22:30, pentru toți consumatorii afectați de incident. Regretăm disconfortul produs de aceste întreruperi și asigurăm consumatorii că echipele E.ON Moldova Distribuție intervin cu promptitudine ori de câte ori există astfel de situații, astfel încât alimentarea cu energie electrică să fie reluată în cel mai scurt timp posibil”.
Prima pană de curent la Iulius Mall Suceava, de la inaugurare
Reprezentanții Iulius Mall ne-au spus că „pentru prima oară de la inaugurarea Iulius Mall Suceava, centrul comercial a fost afectat, luni, 16 aprilie, de o serioasă pană de curent în timpul programului de funcționare. În intervalul orar 18:00-21:00, alimentarea Iulius Mall cu electricitate pe cele două linii de medie tensiune din stația Mirăuți a fost întreruptă din cauza unei avarii majore care a afectat o bună parte din municipiul Suceava. Dotat cu generator de urgență, doar hipermarketul Auchan a funcționat, până la încheierea propriului program, la ora 20:00”. Tot de la oficialii Iulius Mall am aflat că în cele aproximativ trei ore fără electricitate, în centrul comercial nu s-au înregistrat incidente, serviciul de pază securizând întregul perimetru.
În jurul orei 21:00, pana de curent a fost remediată de E.ON, iar Iulius Mall Suceava și-a reluat activitatea și a încheiat programul la ora 22:00.

Recomandări

Petrecere latino la Hanul Bucovinei din Câmpulung, în a doua zi de Paște: hituri din telenovele, ritmuri latino și line-up de top

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică