Numărul sucevenilor care, săptămâna trecută, au ajuns la doctor din cauza afecțiunilor respiratorii de sezon a fost de 2.752, indică o statistică întocmită la nivelul Autorității de Sănătate Publică (ASP) și prezentată ieri de directorul executiv al instituției, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a subliniat că în intervalul precedent nu a fost consemnat nici un caz de gripă sau meningită.
Potrivit medicului, săptămâna trecută, din cei 2.043 suceveni cu infecții de căi respiratorii superioare care au ajuns la doctor, 76 au fost nevoiți să se trateze în spital. Din totalul bolnavilor, 631 au fost copii până în 4 ani (27 internați) și 638 copii între 5 și 14 ani (26 internați). De asemenea, 590 erau bolnavi cu vârste între 15 și 64 ani (19 internați) și 184 cu vârste peste 65 ani (4 internați).
Bronhopneumoniile și pneumoniile au afectat 709 persoane, din care 169 copii între 0 și 4 ani (62 internați) și alți 184 cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani (23 internați), dar și 244 persoane între 15 și 64 ani (11 internate) și 112 adulți peste 65 de ani (9 internați).
Aproape 90.000 de persoane vaccinate gratuit
Lăzăreanu a arătat că acțiunea de vaccinare antigripală gratuită a populației cu risc crescut de îmbolnăvire continuă, în ultima săptămână fiind imunizate alte 4.735 de persoane. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, 89.420 de suceveni au fost imunizați împotriva gripei.
De menționat că, săptămâna trecută, au mai fost consemnate patru cazuri de sifilis, tot atâtea de scarlatină, și câte unul de gonoree și respectiv hepatită acută virală de tip A. Nu a fost înregistrat nici un caz de dizenterie.



