Aproape 3.000 de pachete de țigări au fost găsite ascunse sub banchetele și capota unui autoturism oprit în trafic, marți după-amiază, pe DN 17, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit polițiștilor, autoturismul respectiv a fost tras pe dreapta, în jurul orei 14:00, pe raza comunei Sadova. Mașina era înmatriculată pe numele unui cetățean bulgar, iar la volan se afla un tânăr în vârstă de 27 de ani, Ștefan N., din comuna Putna.
“La verificarea autoturismului s-a constatat că sub capota din față, sub bancheta conducătorului auto, cât și sub bancheta pasagerului din partea dreaptă exista un capac, iar sub acesta era amenajat un pod dublu, unde se aflau 2.830 de pachete de țigări de proveniență Ucraina”, se arată într-un comunicat al poliției, precizându-se că mașina a fost indisponibilizată la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 22.600 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Tânărul de la volan s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă și a fost reținut pentru 24 de ore, petrecându-și noaptea în arestul IPJ Suceava.