Câteva mii de creștini ortodocși și catolici au participat, ieri, la slujbele religioase oficiate la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la tradiționalele locuri de pelerinaj de la Mănăstirea Putna și de la Basilica Minor de la Cacica.
La Putna, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Prelatul le-a vorbit credincioșilor strânși în curtea mănăstirii despre semnificația sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, despre ctitorul mănăstirii, voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, după care le-a solicitat să sprijine sinistrații în urma inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie.
ÎPS Pimen a spus că furtunile au adus multă suferință oamenilor, mai ales pentru cei săraci și că este necesar ca să ceilalți să vină în ajutorul lor.
El a arătat că împreună cu Prefectura și Consiliul Județean Suceava a stabilit ca Arhiepiscopia să construiască zece case în localitatea Țibeni, grav afectată de inundații.
Arhiepiscopul Sucevei a spus că, potrivit datelor oficiale, în Țibeni ar trebui refăcute 12-13 case, dar că a constatat personal că ar trebui reconstruite 17 case. ÎPS Pimen s-a referit la locuințe care nu au fost luate de ape, dar care au structura de rezistență afectată și trebuie reconstruite.
Înaltul prelat și-a exprimat speranța ca, alături de credincioșii din Suceava care au făcut și vor face donații la parohii și mănăstiri, și cu sprijinul altor eparhii care au trimis ajutoare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților să reușească să reconstruiască toate cele 17 case din Țibeni. El a apreciat implicarea „cu toată ființa” a preotului din Țibeni în acțiunea de sprijinire a sinistraților, afirmând că „binele se face cu multă jertfă și multă dragoste”.
Sărbătoare fără VIP-uri și cerșetori
Deși este an electoral, politicienii n-au mai bătut mătănii în acest an la Putna. Singurii lideri care au fost prezenți au fost cei ai PD-L și PSD, democrat-liberalul Gheorghe Flutur și social-democrații Gavril Mîrza, Ioan Stan, Virginel Iordache, Corneliu Popovici și Mihai Grozavu.
Fără vedete care să le atragă atenția, credincioșii s-au concentrat pe slujba religioasă și sub soarele arzător s-au rugat pentru sănătatea lor și a familiilor lor și pentru pace.
Ștefan Parasca, din Vicov, în vârstă de 70 de ani, a îmbrăcat din nou cămașa națională cu care a fost mire și a venit, ca în fiecare an, la Putna. Ne spune că la biserică se îmbracă întotdeauna în costum național și așa va face „cât va mai trăi soția, care e tare bolnavă, că ea spală cămășile”.
„Așa e portul, cum să venim altfel? Cămașa asta are 50 de ani, am fost îmbrăcat mire cu ea. Acum soția e bolnavă și îmi pare bine de fiecare dată când o găsesc în casă. Îmi place la mănăstire, e rânduială frumoasă, conducerea e bună. M-am rugat pentru sănătatea ei, a noastră și să fie pace”, a spus Ștefan Parasca.
An de an, de Sfânta Maria, la Sanctuar la Cacica
Printre miile de oameni care au venit să se închine la Cacica a fost și Margareta Filip, de 75 de ani, din Roznov-Neamț. Sprijinită în două cârje, cu dublă fisură de bazin, vine an de an, de Sfânta Maria, la Sanctuar la Cacica.
„Vin de 20 de ani aici și mă rog la Maica Domnului. Eu am fost copil orfan, dar Măicuța m-a ajutat în viață, la ea am găsit mereu sprijin. Am 10 copii și 16 nepoți, aici am venit cu unul dintre ei, care are un handicap, să ne rugăm”, a spus femeia.
Au venit de miercuri seara, cu un autobuz de la parohie. În mașină au și dormit și de trei zile se roagă neîncetat. Din pensia de 500 de lei, în fiecare lună pune bani deoparte să meargă la biserici și mănăstiri, în speranța că situația nepotului ei se va îndrepta și ea va putea scăpa de cârje.
Evlavie și bazar, la un loc
Dincolo de zidurile mănăstirii Putna, până la poartă stau înșiruiți câțiva comercianți de icoane, cărți de rugăciuni, tămâie, mir și alte obiecte bisericești. Spre deosebire de alți ani, au lipsit cu desăvârșire cerșetorii și preoții sau călugării care solicită bani pentru biserici.
După poartă, obișnuitul iarmaroc: lume pestriță, de la bătrâne în costum național care scoteau câțiva lei din batistă să-și cumpere o iconiță cu led-uri și se săturau cu mirosul pătrunzător de pe grătarele pe care sfârâiau cârnații și mititeii, până la „italieni” cu cercel în ureche și accent care și-au scos „trofeele” cu fuste de-o palmă și decolteuri bine bronzate la plimbare până la mănăstire și la o bere.
Iisus cu lavandă și orhidee
La Cacica, același amestec de evlavie și bazar. În curtea sanctuarului, în stânga aleilor, lângă zidurile bisericii preoții spovedeau credincioșii, iar de partea cealaltă comercianții au scos la vânzare odorizante de mașină cu chipul lui Iisus și al Fecioarei Maria, cu arome de lavandă și orhidee, la 5 lei bucata, iconițe, cruciulițe, odioase statui de ghips, de diferite mărimi, care aveau pretenția că o reprezintă pe Fecioara, la prețuri de la 30 la 400 de lei, casete pentru rozarii și tot felul de obiecte strălucitoare sau din ghips vândute pe post de suveniruri religioase.
Mărfurile cel mai bine vândute au fost, de departe, scăunelele pliante și busuiocul, a cărui aromă se simțea de jur împrejurul sanctuarului și aducea o notă de spiritualitate vocilor preoților care oficiau Sfânta Liturghie în fața copiei după Grota Lourdes.
După biserică, sărbătoarea a continuat pe terase și la iarbă verde
Vânzătorii de scăunele pliante, vreo zece numai în curtea bisericii, sunt din județul Neamț. Vasile Hurmuzachi este din Tîrgu Neamț și vinde scăunele de Sfânta Maria, la Cacica, de dinainte de Revoluție. Spune că lucrează împreună cu opt nepoți și fac nu numai lucruri trainice, ci și … ecologice, numai din lemn. Garantează că un scăunel confecționat de el suportă greutatea unei persoane de 150 de kg. Colegul său de breaslă, Petrică Lateș, a adăugat la scăunel și o bară metalică, astfel că a crescut „capacitatea” la 200 de kg. Într-o zi de sărbătoare vând cam 100 de bucăți, ceea ce-i face încrezători în împletirea afacerii cu turismul religios.
De sus, din curtea bisericii unde sunt înșirate tarabele cu cele sfinte, se vede curtea salinei, cu bazarul laic, de unde se poate cumpăra aproape orice și în care orice familie de oameni gospodari se simte ca acasă.
O zi încărcată de spiritualitate, de prăznuire a Sfintei Maria a fost sărbătorită la Putna și Cacica de enoriașii celor două confesiuni, ortodoxă și catolică, până târziu la iarbă verde sau pe terasele amenajate în apropierea lăcașelor de rugăciune.






