Crescătorii de oi din județul Suceava par să aibă, în sfârșit, o șansă de a-și transforma activitatea într-o afacere foarte bună, după ce o firmă din municipiul Câmpulung Moldovenesc a pus bazele unei colaborări ce presupune export masiv de carne de oaie în două țări arabe. În acest fel se poate rezolva cea mai mare problemă a crescătorilor, care se plâng că nu au unde vinde carnea de oaie.
În primă fază va fi vorba de zeci de tone de carne exportate săptămânal, iar dacă lucrurile vor decurge bine, se va ajunge la cantități mult mai mari.
Afacerea cu arabii îi aparține sucevencei Oltea Dabâca, prin societatea Prorec Câmpulung Moldovenesc.
De profesie inginer, aceasta povestește că, având relații de afaceri în domeniul investițiilor cu fonduri structurale europene, a intrat în contact cu un grup de trei investitori (un american, un iordanian și un israelian), care erau interesați de ovinele din zona Bucovinei, după ce au adunat informații că în această zonă a României se practică pășunatul ecologic și există numeroase efective din rasele caracul și astrahan, preferate deoarece sunt din categoria celor cu multă grăsime, preferate de arabi, mari consumatori de carne de oaie.
„Chiar dacă ei preferă aceste două rase, cel puțin la început vrem să exportăm și altele, iar apoi, în timp, crescătorii interesați să se axeze doar pe creșterea acestora. Le-am solicitat un preț acceptabil, care să conțină un mic câștig și pentru firma noastră, și care, bineînțeles, să ne permită să oferim sume competitive celor care ne vor vinde oile”, a precizat Oltea Dabâca.
Aeroportul de pe care vor pleca oile către arabi, singura necunoscută Aceasta ne-a explicat că pentru început se vor realiza câte trei exporturi pe săptămână, în Iordania, fiecare cursă urmând să ducă la Aman, capitala țării, câte 18 tone de carcasă de oaie.
„Pentru a îmbarca în avion 18 tone de carne avem nevoie de 47 de tone de carne în viu, arabii fiind interesați doar de carcasă, fără cap. Un avion al unei companii din Iordania va veni și va prelua carnea din aeroport, după îmbarcare treaba noastră încheindu-se”, a explicat Oltea Dabâca. Când vine vorba de transport, aceasta ajunge și la problema cea mai spinoasă cu care se confruntă în momentul de față.
„După cum am promis conducerii Consiliului Județean Suceava, am vrea ca activitatea noastră să se desfășoare cât mai mult în județ. De aceea dorim ca avionul să aterizeze pe aeroportul din Salcea, iar transporturile să plece de aici, însă avem o problemă cu lungimea redusă a pistei. Încă așteptăm un răspuns de la conducerea aeroportului, și în cazul nefericit în care nu se va putea, vom efectua transporturile de la Bacău, unde pista aeroportului nu pune probleme din acest punct de vedere”, a precizat femeia de afaceri.
Ea spune că, după ce acest aspect se va lămuri, contractul va putea fi demarat, și dă data de 5 mai drept ziua în care va începe achiziționarea de oi.
Arabii vor numai ovine de peste 30 de kilograme Oltea Dabâca nu a dorit să precizeze care este prețul pe care îl poate oferi crescătorilor interesați, însă susține că va fi vorba de o sumă competitivă, „care va da garanții că omul nu-și crește degeaba animalele”.
Ea a precizat că arabii sunt interesați de carne provenită de la oi care au minimum 30 de kilograme, urmând a achiziționa capete numai peste această greutate.
„Vrem să achiziționăm oi preponderent din județul Suceava, deși, având în vedere cantitățile foarte mari de care avem nevoie, cu siguranță ne vom extinde în toată țara. Voi discuta urgent cu președintele nou înființatei asociații a crescătorilor de ovine din județ și sper să semnăm contracte certe și pe termene lungi cu cât mai mulți crescători”, a mai spus femeia de afaceri.
Necesar de 3.000 de capete pe săptămână, în primă fază Ea a explicat că pentru primele două săptămâni de export are stabilite deja înțelegeri cu crescători din Suceava și Cluj, pentru cele șase transporturi dintr-o jumătate de lună urmând a achiziționa 6.000 de oi.
Primul export spre Iordania este preconizat a fi realizat la mijlocul lunii mai, și, dacă lucrurile vor decurge bine, în scurt timp va începe și exportul în Arabia Saudită, unde vor ajunge cantități imense, 40 de tone pe transport, câte cinci transporturi pe săptămână.
Afacerile cu oi, „ideale pe timp de criză” Oile vor fi sacrificate la un abator din Botoșani, cu ștampilă ovală, care are capacitatea de a tăia o mie de capete de ovine pe zi. Oltea Dabâca a precizat că a dorit inițial să lucreze cu unul din cele două abatoare din Suceava acreditate pentru comerț extern, însă nu a avut disponibilitate din partea patronilor acestora.
„Este, după părerea mea, cea mai bună afacere pe timp de criză. Avem foarte mult imaș de care nu este interesat nimeni, oile cresc și se înmulțesc repede, iar banii vin. Oamenii din zona noastră trebuie să se gândească la investiții în ferme de oi cu fonduri europene, pentru că de acum vor avea piață de desfacere și pentru carne”, este mesajul optimist al femeii de afaceri.
Grigore Popovici, președintele Asociației Crescătorilor de Oi și Capre Suceava, se declară foarte optimist în ceea ce privește această oportunitate ivită pentru crescători.
„Ideea mă încântă, dacă doamna va oferi un preț bun este o mare șansă pentru crescătorii de oi din județul nostru. Vom discuta în amănunt și apoi voi ști mai multe”, a declarat Popovici.






