Peste 3.500 de infracțiuni au fost constatate, în doar o săptămână, de polițiștii români care au făcut controale și razii în întreaga țară, fiind depistați aproape 2.500 de suspecți ai unor infracțiuni și 160 de urmăriți general.
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în perioada 13-21 februarie, polițiștii au făcut peste 47.000 de controale și 760 de razii în întreaga țară.
În urma acestora, polițiștii au constatat 3.547 infracțiuni, întocmind actele procedurale pentru astfel de cazuri. Dintre acestea, 1.142 sunt de natură economico-financiară și 1.061 de natură judiciară. În plus, 2.479 de persoane suspectate de comiterea unor infracțiuni au fost depistate, iar 160 de urmăriți general au fost prinși.
Totodată, polițiștii au aplicat 80.647 de amenzi.
„Astfel, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea fraudelor și intervenție rapidă au efectuat 47.597 de controale și 760 de razii, aplicând cu fermitate sancțiuni persoanelor depistate în ilegalitate. Controalele și raziile efectuate de polițiști au urmărit prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în zona piețelor, barurilor, discotecilor, locurilor de cazare și a altor locuri pretabile la comiterea de fapte antisociale, precum și depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii sau date în consemn”, se precizează în comunicatul citat.
De sâmbătă până duminică, polițiștii români au făcut 6.809 controale și 64 de razii, constatând 413 infracțiuni. Dintre acestea 259, au fost constatate în flagrant de către polițiști.
„De asemenea, au fost depistate 310 persoane suspectate de comiterea unor infracțiuni, precum și opt urmăriți general. Au fost aplicate 8.969 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.585.143 de lei”, se mai arată în comunicat.