Mii de ieșeni, așteptați la manifestările de Ziua Unirii, la care vor fi prezenți Iohannis și Ponta

Câteva mii de ieșeni sunt așteptați sâmbătă la manifestările organizate de Ziua Unirii și la care și-au anunțat participarea și președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta, iar pregătirile sunt în desfășurare, statuia domnitorului Cuza fiind spălată, iar străzile din zonă fiind măturate, informează Mediafax.Autoritățile locale estimează că la manifestările care vor avea loc sâmbătă în centrul Iașiului vor asista câteva mii de persoane, atât primarul municipiului, Gheorghe Nichita, cât și președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, făcând apel la ieșeni să vină în număr mare la acest eveniment, transmite corespondentul MEDIAFAX. Vineri dimineață, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza aflată în Piața Unirii a fost spălată de angajați din subordinea primăriei ieșene, care au folosit o macara, operațiunea desfășurându-se în fiecare an, cu o zi înaintea manifestărilor oficiale.Totodată, străzile din zona centrală a orașului au fost măturate, iar spațiile verzi au fost curățate, în timp ce scena din Piața Unirii pe care vor urca oficialitățile care vor fi prezente la eveniment a fost montatăîncă de joi seară.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii