Mii de fermieri, așteptați să depună cereri pentru subvenții pe ultima sută de metri



Directorul executiv al APIA Suceava, Angela Coroleuca
Directorul executiv al APIA Suceava, Angela Coroleuca

Cultivatorii de teren mai au la dispoziție doar o săptămână pentru a depune cereri pentru a primi subvențiile pe suprafață de la Uniunea Europeană, printre cei așteptați la punctele de lucru ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Suceava găsindu-se și mai bine de 4.000 de oameni care nu au depus dosarele la data la care trebuiau să o facă, în baza programărilor primite prin înștiințare la domiciliu.
Directorul executiv al APIA Suceava, Angela Coroleuca, a informat că până la data de 6 mai au fost programați să depună cereri 53.229 de cultivatori de teren, dintre aceștia depunând dosare 49.113. Ceilalți, alături de fermierii programați în următoarele zile, trebuie să depună dosarele până la 15 mai inclusiv. După această dată va mai exista o perioadă de grație, până pe 11 iunie, în care se vor mai putea depune cereri, însă fiecare zi de întârziere după 15 mai va însemna diminuarea valorii subvenției cu 1%.
APIA Suceava are deschise nouă centre locale unde se pot întocmi și depune dosarele pentru subvenția pe teren, în Suceava, Fălticeni, Siret, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Vivovu de Sus și Botoșana. Beneficiarii trebuie să se prezinte la centrul de care aparțin, conform datelor din înștiințările primite la domiciliu. Cei care nu au primit subvenții anul trecut și nu se află în baza de date a APIA pot solicita și ei subvenția, dacă îndeplinesc condiția de bază: lucrează cel puțin un hectar de teren, format din parcele de peste 0,3 hectare.
Angela Coroleuca a mai anunțat că personalul APIA va lucra atât sâmbăta, cât și duminica viitoare, pentru a face față numărului mare de fermieri care se preconizează că își vor întocmi dosarele pe ultima sută de metri.