Sărbătoare

Mii de credincioși au participat la hramul Mănăstirii Putna

Curtea mănăstirii Putna a fost plină de credincioși
Curtea mănăstirii Putna a fost plină de credincioși

Mănăstirea Putna a fost și anul acesta loc de pelerinaj pentru mii de credincioși ortodocși, care au ținut să participe ieri la hramul acestui lăcaș de cult, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
La sărbătoarea de anul acesta de la Mănăstirea Putna au fost prezente aproximativ 10.000 de persoane.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. Alături de preoții suceveni au fost prezenți și înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina, printre care PS Meletie, Episcop al Hotinului, și PS Longhin, episcop de Bănceni.
ÎPS Pimen a vorbit despre două virtuți „de căpetenie”: smerenia și ascultarea
În cuvântul său adresat celor care au venit la ieri „Ierusalimul neamului Românesc”, ÎPS Pimen a vorbit despre două dintre cele mai importante virtuți pe care trebuie să le aibă credincioșii, smerenia și ascultarea. „Smerenia și ascultarea sunt două virtuți pe care Maica Domnului le-a avut cu prisosință. Și trebuie să le avem și noi”, a spus ÎPS Pimen. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a mai afirmat că ascultarea este o virtute „de căpetenie, iar credincioșii trebuie să asculte de Dumnezeu și de poruncile Sale, de poruncile Bisercii, de sfinții părinți, de cuvintele dumnezeiești, de sfinții slujitori ai sfintelor altare. Ascultăm de părinții care ne-au născut și care ne-au crescut, până închidem ochii, oricât de în vârstă am fi noi. Ascultăm unii de alții, de părinții duhovnicești, de nașii care ne-au cununat sau ne-au botezat. Și ascultăm de mai marii noștri, pentru că oricare ar fi ei, sunt rânduiți de Dumnezeu. Cum? Dumnezeu știe mai bine”.
ÎPS Pimen le-a transmis celor veniți la hramul Mănăstirii Putna că „ascultăm de oameni, dar nu atunci când oamenii, indiferent cine ar fi ei, conducători sau altceva, ne poruncesc ceva care este împotriva moralei creștine și a credinței. Atunci nu ascultăm”.
Înaltul ierarh a ținut să le spună credincioșilor veniți la Putna că această neascultare trebuie să fie făcută sub povața părintelui duhovnicesc. „De multe ori poate să-ți spună să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îngăduie pe cel rău. Știe el mai bine de ce. Poate pentru păcatele noastre. Iar virtutea ascultării este virtute de căpetenie. Și dacă suntem ascultători, înseamnă că suntem și smeriți”, a mai precizat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Victor Ponta a venit cu soția la Mănăstirea Putna
Printre cei care au participat ieri la hramul Mănăstirii Putna s-a numărat și premierul României, Victor Ponta, acesta venind împreună cu soția sa, Daciana Sârbu. Victor Ponta a parcurs pe jos o distanță de peste un kilometru, din centrul comunei Putna și până la mănăstire. Premierul României a primit aprecieri din partea celor care îl susțin, însă când a ajuns în apropierea mănăstirii, un bărbat i-a strigat „mincinoșilor. Și Ponta și Antonescu”.
Înainte de a intra în curtea mănăstirii pentru a asista la slujbă, Victor Ponta a precizat că a ținut să vină împreună cu soția sa la cea mai importantă sărbătoare a Mănăstirii Putna.
„Este sărbătoarea cea mai importantă a Putnei. Am fost și anul trecut, merg și anul acesta și în fiecare an în care voi putea să vin. Este credința mea, a soției mele, a familiei mele, că îmi doresc să avem cu toții o viață mai bună. Să fim sănătoși”, a declarat Ponta, el urându-le „La mulți ani!” tuturor celor care ieri și-au serbat ziua de nume. „Sper ca Dumnezeu să le dea o viață mai bună”, a fost mesajul transmis de premierul României.
Ponta a stat la coadă pentru a se închina la icoane
Victor Ponta și soția sa au intrat apoi în biserica Mănăstirii Putna, acolo unde au stat la rând pentru a se închina la icoanele din fața altarului și la mormântul lui Ștefan cel Mare. După ce a ieșit din biserică, premierul României s-a alăturat celorlalți credincioși care asistau la Sfânta Liturghie.
Soția premierului a dorit să facă o fotografie cu un copil îmbrăcat în costum popular. Apoi, Victor Ponta și Daciana Sârbu s-au fotografiat cu mai multe persoane care au ținut să aibă o fotografie cu premierul României. La finalul slujbei, Victor Ponta și ceilalți lideri locali ai PSD care îl însoțeau au fost invitați la masă de către ÎPS Pimen.
Printre personalitățile care au participat la hramul Mănăstirii Putna se numără și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, vicepreședintele CJ Alexandru Băișanu, șeful cancelariei prefectului, Ovidiu Donțu, parlamentarii Gavril Mîrza, Ioan Stan și Eugen Uricec, precum și primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă.
De asemenea, printre cei care au venit la Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea Putna au fost și președintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, și deputatul democrat-liberal Ioan Bălan.
“E mănăstirea noastră”
Veniți din toate colțurile județului, dar și din alte zone ale țării, credincioșii au ascultat în liniște Sfânta Liturghie. O bătrână de 80 de ani din Gălănești, Viorica Hurjui, ne-a spus că a venit la Putna pentru că „e mănăstirea noastră”, dar și pentru că simte ajutorul pe care îl primește de la Maica Domnului. „E mănăstirea noastră și este frumos. Simțim o plăcere în suflet și ajutorul pe care îl primim de la Maica Domnului”, ne-a declarat bătrâna, care a venit la Putna îmbrăcată în costum popular.
O altă femeie venită din Vicovu de Sus a completat-o, spunând că „am ales să venim la Putna pentru sfânta zi de astăzi, Adormirea Maicii Domnului. Este multă credință și vine multă lume să se închine”.
În imediata apropiere a mănăstirii comerțul a înlocuit credința
Liniștea și smerenia din curtea Mănăstirii Putna dispăreau în totalitate de cum ieșeai pe porțile lăcașului de cult. Rugăciunile celor care au venit la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului erau înlocuite imediat de zgomotul celor câțiva zeci de comercianți care și-au întins tarabele din imediata apropiere a porții mănăstirii și până spre centrul comunei Putna.
Pistoale și puști din plastic, CD-uri cu muzică, baloane, suveniruri, jucării, oale și obiecte artizanale sunt doar câteva dintre lucrurile care se puteau cumpăra înainte sau după slujbă.
La toate acestea se adăugau terasele improvizate în curțile caselor din apropierea mănăstirii, micii fiind la mare căutare pentru cei care păreau să fie mai interesați de mâncare și de un pahar de bere decât de slujbă. Peisajul era completat și de cerșetorii veniți din întreg județul pentru a câștiga de pe urma milosteniei credincioșilor.

Victor Ponta a stat la coadă pentru a se închina la icoane
Victor Ponta a stat la coadă pentru a se închina la icoane
Tarabe amenajate la ieșirea din mănăstire

Liderul PDL Suceava s-a numărat printre cei care au venit la hramul mănăstirii Putna
Liderul PDL Suceava s-a numărat printre cei care au venit la hramul mănăstirii Putna
Victor Ponta și Daciana Sârbu au fost însoțiți de șefii administrației județene sucevene
Victor Ponta și Daciana Sârbu au fost însoțiți de șefii administrației județene sucevene
ÎPS Pimen: Dacă suntem ascultători, înseamnă că suntem și smeriți
ÎPS Pimen: Dacă suntem ascultători, înseamnă că suntem și smeriți
Liderii PDL Suceava au participat la hramul mănăstirii Putna
Liderii PDL Suceava au participat la hramul mănăstirii Putna
Curtea mănăstirii Putna a fost plină de credincioși
Curtea mănăstirii Putna a fost plină de credincioși