Moș Crăciun va sosi luni, încărcat cu mii de cadouri, la copiii din cartierul sucevean Obcini. Copiii sunt așteptați să fie prezenți la ora 17.00, în curtea Școlii cu clasele I-VIII Nr. 9 “Ion Creangă”, acolo unde vor fi împărțite cadourile, iar cei care au învățat colinde sau poezii vor fi invitați pe scenă, să susțină un mini-spectacol.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că anul acesta, din partea municipalității, dar și cu ajutorul sponsorilor, au fost pregătite peste 5.000 de cadouri.
“În perioada 19 – 22 decembrie vom merge cu Moș Crăciun prin toate cartierele din oraș și vom împărți peste 5.000 de cadouri, să aducem bucurie în sufletele cât mai multor copii”, a declarat edilul sucevean.
Mâine, 20 decembrie, tot la ora 17.00, Moș Crăciun va ajunge la copiii din cartierul Ițcani, care sunt așteptați în parcul modernizat din fața Gării de Nord.
Miercuri, 21 decembrie, Moș Crăciun va ajunge încărcat cu cadouri în cel mai mare cartier al Sucevei, Burdujeni, în parcul de joacă de lângă Biserica Sf. Andrei.
În cele din urmă, joi, 22 decembrie, Moș Crăciun va veni pentru copiii din zona centrală a Sucevei, dar și din cartierele George Enescu și Zamca, pe care îi va aștepta la bradul împodobit din parcul Policlinicii Areni, tot la ora 17.00.