Măsuri

Mihalescul: “PD-L își onorează promisiunile și se implică în sprijinirea mediului de afaceri”



Omul de afaceri Dumitru Mihalescul
Omul de afaceri Dumitru Mihalescul

Modificările Codului Fiscal aduc importante facilități pentru agenții economici, însă PD-L va continua să ia măsuri pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și în special pentru un mediu de afaceri sănătos, a declarat secretarul executiv al Organizației Județene a PD-L, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, președintele Comisiei economice, finanțe, mediu de afaceri care funcționează în PD-L Suceava. Mihalescul a arătat că facilitățile pentru firme pleacă de la anularea penalităților pentru datoriile pe care le au la bugetul de stat și până la eșalonarea la plată a datoriilor pe o perioadă de maxim cinci ani. „Contribuabilii care au la data de 31 august 2011 obligații fiscale restante și care achită atât obligațiile principale, cât și dobânzile aferente prin modalitatea de plată voluntară sau compensare până la data de 31 decembrie 2011 se scutesc de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 100%. Dacă termenul la care se achită aceste obligații restante este până la 30 iunie 2012, penalitățile aferente se reduc cu 50%”, a explicat Mihalescu.
El a precizat că în baza noilor prevederi ale Codului Fiscal, firmele pot beneficia de anularea penalităților la plata obligațiilor fiscale dacă finalizează programul de eșalonare la plată, conform graficelor stabilite de administrația fiscală.
„Continuăm să luăm acele măsuri care să-i ajute pe cei care fac afaceri în mod corect și să-i descurajeze pe cei care încearcă să fenteze statul”
Pentru obligații fiscale administrate de ANAF, contribuabilii care se află în incapacitate temporară de plată au posibilitatea de a solicita, prin cerere la organele fiscale, eșalonarea la plata datoriilor pe o perioadă de cel mult cinci ani a acestora.
„Modificările Codului Fiscal vin în sprijinul contribuabililor și prin «amânarea» la plată a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate. De această prevedere beneficiază și contribuabilii care au deja o eșalonare la plată în derulare, pentru a nu crea o discriminare între contribuabili”, a spus Mihalescul.
O altă facilitate apărută în urma modificării Codului Fiscal este și depunerea trimestrială a declarației unice, în loc de depunerea lunară a acesteia de către firmele mici care au trei angajați exclusiv și cifra de afaceri de până la 100.000 de euro.
„Contribuabilii care îndeplinesc aceste condiții au posibilitatea de a depune declarația unică-112 trimestrial, până pe data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului începând cu veniturile lunii octombrie 2011, și nu lunar, cum este în prezent. Această facilitate vine în sprijinul contribuabililor, în sensul că se va reduce timpul afectat transmiterii declarației de la lună la trimestru, și nu în ultimul rând plata impozitului și a contribuțiilor se va face tot trimestrial”, a arătat secretarul executiv al PD-L Suceava.
De modificările Codului Fiscal, a subliniat Mihalescul, beneficiază și firmele care au lucrări de construcții montaj, și anume de eliminarea obligației de a colecta TVA la expirarea unei perioade de un an de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare. TVA-ul ar urma să fie colectat la întocmirea și acceptarea situațiilor de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăți succesive.
“PD-L își onorează promisiunile și se implică în sprijinirea mediului de afaceri. Vom continua să luăm acele măsuri care să-i ajute pe cei care fac afaceri în mod corect și care să-i descurajeze în același timp pe cei care încearcă să fenteze statul, pentru că unii, spre exemplu, câștigă băgându-și intenționat firmele în faliment, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor la buget. Aici cred că justiția ar trebui să-și facă mai mult datoria”, a conchis Dumitru Mihalescul.



Recomandări

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE