Politic

Mihalescul: „Guvernul PSD s-a împrumutat fără dobândă de la agenții economici români!”



Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul le reamintește românilor, într-o declarație politică, „cât de tare strigau cei din PSD acum câțiva ani cum sunt ei mândri că sunt români”. Parlamentarul liberal crede că „e important să nu uităm acele minciuni și nici toxicitatea guvernărilor PSD, atâta vreme cât prin toate măsurile au lovit în mediul de afaceri românesc, în micile întreprinderi întemeiate de cei care au dorit să prospere prin muncă onestă. Prin taxe și impozite exagerate guvernele PSD au terorizat în special întreprinderile mici și mijlocii, pentru că antreprenorii străini ori au ocolit România, ori s-au bucurat de protecția statelor din care proveneau. Majorări de accize, supra-impozitări ale contractelor de muncă, restricții severe la creditare și reglementări absurde au lovit în capacitatea agentului economic român de a se menține competitiv, de a se capitaliza în timp și de a rezista pe o piață plină de provocări. Astfel românii au ajuns să consume peste 70% produse care provin din import, de la mâncare și până la produse finite, domenii în care industria românească excela cu ani în urmă, iar zeci de miliarde de euro au ajuns să umple buzunarele firmelor din străinătate”.
Mihalescul: „Guvernul PSD, pentru a petici bugetul mincinos din anul 2019, nu a plătit cu lunile banii aferenți concediilor medicale”
Deputatul sucevean mai spune că „culmea disprețului PSD față de agenții economici s-a manifestat cu putere în special în anii 2018 și 2019, când guvernul PSD a ajuns să se împrumute cu forța de la agenții economici români, fără dobânzi, când noi știm că dacă ai o obligație fiscală către stat și ai întârziat o zi să o achiți, imediat îți vin în plic și dobânzi și penalități. Așa se face că guvernul PSD, pentru a petici bugetul mincinos din anul 2019, nu a plătit cu lunile banii aferenți concediilor medicale pe care agenții economici privați le-au achitat, și nu a rambursat peste 5 miliarde de lei din TVA”. Mihalescul a mai subliniat că „Mă bucură enorm faptul că Guvernul Orban a reușit să repare, în mare parte, toate aceste stricăciuni, în numai câteva săptămâni de când a preluat guvernarea. Acest lucru îmi dă speranța că în anii viitori vom construi un mediu economic prosper, în care cei care muncesc onest să fie prosperi, să se bucure de rodul muncii lor, fără ca statul să le mai captureze din bunăstare”.



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava