Susținere

Mihalescul consideră că președintele României și PNL au găsit soluția optimă pentru reînceperea școlii



Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a salutat deciziile luate de președintele României, Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanții Guvernului cu privire la organizarea cursurilor școlare din data 14 septembrie, el considerând că descentralizarea deciziei este cea mai bună soluție la acest moment.
„Guvernul PNL a reușit în cele șase luni de pandemie performanțe incontestabile! Întreprinderile românești au fost ajutate financiar cu zeci de miliarde de lei pentru a depăși cele mai dificile momente ale crizei și unele sectoare de activitate economică, cum ar fi de pildă cele din turism, continuă să fie susținute puternic financiar. De asemenea, locurile de muncă din economie au fost protejate, prin diferite măsuri financiare susținute din fonduri europene nerambursabile”, a precizat Dumitru Mihalescul. El a subliniat că mai mult decât atât, PNL a reușit în aceste perioade dificile să aibă cele mai mari alocări financiare pentru investiții, în infrastructură și proiecte de investiții locale, din ultimii zece ani, deși bugetul este supus unor presiuni uriașe.
„Cu toate acestea, redeschiderea școlilor la toamnă, în condiții de siguranță pentru elevi, profesori și părinți, pare să fie cea mai dificilă misiune de până acum. Nu putem să ne facem că nu vedem faptul că numărul de îmbolnăviri se menține foarte ridicat și că principala misiune a PNL a fost aceea de a proteja sănătatea oamenilor. De aceea, cred cu tărie că soluția găsită de președintele Iohannis împreună cu reprezentanții Guvernului este cea mai bună posibilă la acest moment. Altfel spus, copiii vor merge normal la școală dacă situația sanitară va permite acest lucru”, a precizat deputatul PNL de Suceava. Dumitru Mihalescul consideră că dacă situația sanitară se va degrada, atunci, temporar, copiii vor face cursuri online și vor reveni la școală normal când situația se va ameliora.
Mihalescul a subliniat faptul că este de salutat modul în care Guvernul a lăsat decizia la nivel local, acolo unde se cunoaște cel mai bine situația. „De asemenea, conducerile școlilor și autoritățile locale vor avea o foarte mare responsabilitate în a organiza cel mai dificil an școlar din ultimii 50 de ani. Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine și peste acest impas”, a mai declarat Dumitru Mihalescul.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?