MIHALCEA (I). În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla „ și o biserică din Mihalcea”, sat al voievodului, care, în 10 iulie 1510, are parte de o povestea pilduitoare. Anterior acelei date, un iobag din Mihalcea, Matei, plecase la Bistrița ca să-i vândă câteva perechi de boi, dar, la întoarcere, a fost deposedat de bani de gărzile orășenești din Bistrița și aruncat în închisoare. Enervat de o asemenea nedreptate, Bogdan-Vlad cel Orb îi poruncise marelui vistiernic și vameș Gavril Trotușan, ginerele lui Luca Arbure, să le scrie bistrițenilor: „Iată, a venit la noi și acest Iovan, iobag din Mihalcea al zisului nostru Domn, și ne-a înfățișat, sub chip de grea plângere, cum că fratele său, numit Matei, plecând spre părțile voastre, cu un anumit număr de boi, pentru a-i vinde, pe când se întorcea, după ce vânduse boii” a fost reținut de straja cetății, deposedat de bani și aruncat în temniță. Gavril Trotușan cerea eliberarea „omului și iobagului nostru, Matei din Mihalcea”, amenințându-i pe bistrițeni cu o incursiune de pedepsire a armatelor moldovenești, în cazul în care Matei din Mihalcea nu va beneficia de dreptatea care i se cuvenea.
Satul Mihalcea se numea, în 1625, Mihalciul, iar în 1699, Mihalce.
În 9 aprilie 1677, Dumitrașco din Lucaveț, jupâneasa lui, Anița, fata Maricăi Cărcoaei, și feciorul lor, Gavrilaș, au căzut robi la tătari. Răscumpărarea familiei din Lucaveț a fost plătită de Lupașco, fiul lui Nicolae Murguleț, cel care, în 7 martie 1677, primește de la familia recunoscătoare a lui Dumitrașco „a patra parte a mea, den sat Mihalciu, cu rumâni cu toat”.
În 1 februarie 1703, după ce Niculai Murguleț, care plecase în Polonia cu 150 vite de vânzare, murise acolo, fratele lui, Ursul Murguleț, care rămăsese păgubit de niște vite, a vrut să păstreze satul Mihalcea, dar, primind banii pe vite de la ginerele lui Niculai Murguleț, Toader Moțoc, i-a restituit acestuia satul.
În 10 august 1706, Antioh Cantemir Vodă întărea lui Lupașco Murguleț părțile sale din Mihalcea, interzicându-le ginerilor lui Stroescul, Toader Dămian și Ștefan Volcinschi, să-i tulbure posesia, până la o nouă înfățișare la Divan.
Sat și moșie ale lui Gavril Moțoc, împreună cu Mihalcea, în 28 iunie 1745, „o parte de pământ din Clocucica a fost tras de târgoveți la hotarul târgului, arătând un uric vechiu, de la Ștefan Voievod despre hotarul Mihalcei și a Clocucichei”. Cercetând uricele, Ioan Nicolai Mavrocordat Vodă hotăra „precum târgoveții de Cernăuți să stăpânească acea bucată de pământ, precum au stăpânit-o moșii și părinții lor, i9ar Gavril Moțoc să stăpânească hotarele Mihalcei”
Conform unui izvod de moșii, din 20 iulie 1756, Ilinca Dociul, fata lui Ursul Murguleț stăpânea a patra parte de Mihalce.
În 29 mai 1762, pentru că Toader Mănescul și cumnatul său, Dumitrașco Tabără, mazili de Cernăuți, se certau „cu frații Ilie, Ion, Sandul și Toader Moțoc, feciorii Mariei, pe care o ținuse Perjul și frații Paraschivei, jupâneasa lui Mănescul, care a făcut pe Toader Mănescul și pe Nastasia, jupâneasa lui Dumitrașco Tabără, și cerând Toader Mănescul și Dumitrașco Tabără de la Moțochești partea mamei lor, Paraschiva, au apărut întâi în fața lui Gheorghe jitnicerul, staroste de Cernăuți, care a împărțit toată partea părintelui lor, Toader Moțoc, și a mamei lor, Iudita, fiica lui Nicolai Murguleț… pe 6 frați”, care stăpâneau, împreună, doar un sfert din satul Mihalcea. Conflictele acestea pentru pământ, între neamuri, care ne țin loc de istorie, continuă și pe parcursul generațiilor următoare.
În 21 martie 1773, „este conflict între Toader și Constantin, nepoții lui Vasilie Mănescul, și Toma, fiul lui Vasilie Mănescul”. Și așa mai departe.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mihalcea „64 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl, 2 mazili, 3 ruptași, 3 scutelnici, 4 văduve și 49 birnici, aceștia fiind: Onofreiu Niscorendi, Ion Mititeliuc, Ion Vlas, Dumitrașcu Vlas, Nichifor Țigănaș, Ursul Țigănaș, Grigori Țigănaș, Lupul Moscal, Grigori Zet Ego, Vasile Moscal, Iftemii Honcepiuc, Mihail Jupliac, Costașcu Postolnic, Iacob Merezka, Iacob Doruș, Ilko Ciubotar, Andrei Honcepiuc, Ion A Babii, Simion Honcepiuc, Mihail Dugan, Ion Motliuc, Roman vătăman, Neculaiu strugar, Grigoraș sin ego, Enachi sin diacon, Grigori ciubotar, Mitro sin Ștefurea, Ivan Ștefurea, Sâmen sin Ștefurea, Vasile Oleșciuc, Iacob Macsiniuc, Hrihor Mâtciuc, Iacob Popovici, Tudose sin Fodor, Ion sin Crăciun, Ion Fodorciuc, Hrihor Rușiciorul, Hrihor sin Mihail, Neculai rus, Georgii Dumca, Palii Romanuc, Vasile pânzar, Ivan Boris, Georgii Peiko, Andrei Dăniliuc, Ivan zet popii, Dănilă pânzar, Petro Troețschi și Vasile Zvarici.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 376
