Noul primar din Câmpulung Moldovenesc, liberalul Mihăiță Negură, și-a preluat în mod oficial mandatul, în cadrul primei ședințe de constituire a Consiliului Local al acestui municipiu. La ceremonie au fost prezenți șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, secretarul de stat în Ministerul Mediului Mugur Cozmaciuc, vicepreședintele CJ Suceava Alexandru Băișanu și subprefectul Constantin Harasim. După constituirea Consiliului Local, Mihăiță Negură a depus jurământul și a primit de la fostul primar Gabriel Șerban banderola tricoloră. De precizat că atât reprezentanții din conducerea județului, cât și secretarul de stat Mugur Cozmaciuc au anunțat că îl vor sprijini pe primarul Mihăiță Negură pentru finalizarea proiectelor începute în acest municipiu, în special construcția pârtiei de schi și modernizarea străzilor.
La rândul său, Mihăiță negură a ținut să precizeze că „sunt onorat că sunt primar al acestui municipiu. Așteptările din partea populației sunt foarte mari și din acest motiv și responsabilitățile pe care le am sunt foarte mari”. Negură a afirmat că a primit asigurări că lucrările pentru pârtia de schi din masivul Rarău vor primi finanțare pentru a fi finalizate și a adăugat că una dintre preocupările sale va fi și finalizarea în bune condiții a proiectului de modernizare a străzilor și trotuarelor. Mihăiță Negură a mai anunțat că începând din toamna acestui an vor începe și lucrările de modernizare a pieței agroalimentare din Câmpulung Moldovenesc.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung în această funcție și vreau să le mulțumesc și celor care ne vor sprijini în continuare pentru a dezvolta acest municipiu”, a încheiat primarul din Câmpulung Moldovenesc.