Mihail Saakașvili susține că nu va ceda nici un „kilometru pătrat” din teritoriul Georgiei



Președintele georgian Mihail Saakașvili a anunțat vineri că a semnat un „acord de încetare a focului” cu „ocupatul rus”, dar a dat asigurări că nu va ceda nici un „kilometru pătrat” din teritoriul țării, relatează AFP.
„Astăzi am semnat un acord de încetare a focului”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă cu secretarul de Stat american Condoleezza Rice, la Tbilisi.
„După semnarea acestui acord, toate forțele ruse și trupele paramilitare care au intrat (în Georgia) trebuie să plece imediat” a declarat Rice.
Saakașvili a afirmat că nu va renunțat la Abhazia și Osetia de Sud, cele două republici separatiste georgiene care cer recunoaștere internațională după o ofensivă militară fără succes a Tbilisi în Osetia.
„Nu există decât o singură suveranitate în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud (…). Numai Guvernul (georgian) poate tolera prezența forțelor pe teritoriul său”, a adăugat el, acuzând Rusia că ocupă în continuare o „parte semnificativă” a țării sale.
Statele Unite consideră necesară trimiterea unei forțe internaționale de menținere a păcii „imparțială” în Georgia, a declarat Rice.
„Avem nevoie de observatori internaționali”, apoi „de o forță internațională de menținere a păcii mai robustă și mai imparțială”, a declarat ea la încheierea unei întrevederi cu președintele Mihail Saakașvili.
„Poziția Statelor Unite este că vor fi necesare forțe internaționale de menținere a păcii, care să fie neutre în acest conflict”, a reiterat Rice, în timp ce Rusia încearcă să inducă ideea că separatiștii oseți și abhazi acceptă doar forțele ruse.
Un convoi de zece blindate ruse a avansat vineri în teritoriul georgian plecând din orașul strategic Gori și s-a oprit la 40 de kilometri de Tbilisi, a constatat un jurnalist AFP.
Președintele georgian a „semat acordul” după ce „a primit clarificări” în privința planului de pace, a declarat Rice, precizând că a obținut aceste clarificări joi, de la președintele francez Nicolas Sarkozy, negociatorul planului de pace.