Compozitor, dar și muzicolog de marcă, autor al unei lucrări monumentale, „Istoria musicei la români. De la renaștere până la epoca de consolidare artistică” (1928), suceveanul Grigore Poslușnicu, deși prețuit de Iorga, care-i scrisese prefața, a fost pururi ignorat în urbea sa natală. A mai scris: „Din trecutul muzical al românilor. Gavriil Musicescu. Viața și opera sa muzicală” (1925), „Instrumente muzicale la români” (1927), „Irozii sau Vicleimul, mister al Nașterii Domnului” (1930) etc.