Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, într-o conferință de presă la Craiova, că opoziția este hotărâtă și încearcă să blocheze adoptarea Legii sănătății, întrucât „consecințele acestei legi sunt ireversibile”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„O concluzie cu privire la proiectul de lege a sănătății: cred că este nu numai datoria noastră ca parlamentari, sperând că legea intră în dezbatere parlamentară și nu prin asumarea răspunderii, să încercăm să blocăm adoptarea acestei legi. Cred că este o chestiune care privește întreaga societate și este nevoie de un efort concentrat: politicieni, presă, organizații neguvernamentale, asociații profesionale ale medicilor, ale pacienților, pentru că ne aruncăm în necunoscut și, din nefericire, consecințele acestei legi sunt ireversibile. Nu este nici măcar ca la tăierea salariilor, care este, mai devreme sau mai târziu, un proces reversibil, adică se poate reveni la nivelul salariilor dinainte. Aici, multe dintre măsurile pe care domnul Băsescu le vrea introduse în această lege sunt procese ireversibile și de aceea lupta este cu atât mai importantă față de aceste legi ciudate pe care le-am avut în ultima perioadă”, a spus Mihai Voicu.
Voicu a arătat că acest proiect poate fi dezbătut și din punct de vedere constituțional, pornind de la principiul că toți cetățenii au drept egal la sănătate.
Vicepreședintele PNL a mai declarat că modul în care președintele Băsescu l-a tratat pe Raed Arafat reprezintă „o mare prostie”.
„Pe mine, ca reprezentant al opoziției, ar putea să mă bucure, pentru că exista în acest Guvern un om credibil, care nu a riscat implicații politice și care este o persoană implicată într-un anumit domeniu profesional. Nu văd de ce președintele, în micimea sa, a decis să deschidă un război pe acest subiect. Domnul Raed Arafat este un profesionist care nici măcar nu are pretenția că se pricepe la toate domeniile din sănătate, ci doar la medicina de urgență, domeniul pe care îl stăpânește de departe cel mai bine din România”, a spus Mihai Voicu.
„Capitolul din actuala lege care se referă la sistemul medical de urgență dispare, ceea ce este foarte grav, pentru că intrăm într-un soi de sălbăticie nereglementată pe acest subiect. În legătură cu existența componentei private a sistemului de sănătate, nu văd de ce este nevoie de această componentă privată, pentru că această componentă funcționează și astăzi prin actuala legislație, fie complet cu plată, fie prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a mai spus vicepreședintele PNL.