Proiectul parteneriatului public-privat va fi adoptat în ședința de Guvern de miercuri, dacă toate avizele sunt gata, sau săptămâna viitoare, a anunțat, luni, premierul Mihai Tudose, citat de Mediafax.”Legile privind achizițiile și contractul sunt trei propuneri, sunt gata de a fi trimise direct la Parlament pentru celeritate, să nu mai treacă o lună, două prin circuitul de avizare de la Guvern, apoi dezbaterea publică și ajunge la Parlament. Le facem prin Parlament direct, iar legea parteneriatului public privat, dacă dă Dumnezeu și avem avizele până miercuri, îl facem miercuri prin ordonanță ca să îl avem funcțional. Dacă ne mișcăm mai greu, săptămâna viitoare. Dar cel târziu săptămâna viitoare, proiectul parteneriatului public-privat va fi publicat în Monitorul Oficial”, a declarat, luni, premierul Mihai Tudose, la ședința Asociației Municipiilor din România.





