În premieră

Mihai Sultana Vicol a primit Premiul „Pamfil Șeicaru” pentru publicistică la Festivalul Internațional de Literatură „Mihai Eminescu” de la Turnu Severin

Mihai Sultana Vicol - Premiul Pamfil Șeicaru pentru publicistică
Mihai Sultana Vicol - Premiul Pamfil Șeicaru pentru publicistică

Poetul și jurnalistul Mihai Sultana Vicol a primit recent Premiul „Pamfil Șeicaru” pentru publicistică la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Mihai Eminescu” de la Turnu Severin.
Premiul, care i-a fost conferit în cadrul ceremoniei care s-a desfășurat la Mănăstirea „Sf. Ana” Orșova (mănăstire ctitorită de reputatul ziarist interbelic Pamfil Șeicaru, în pridvorul cărei au fost aduse și reînhumate osemintele acestuia), este primul premiu pentru publicistică acordat până acum în istoria de 25 de ani a acestui prestigios festival, cea dintâi manifestare de gen dedicată poetului național al românilor instituită după evenimentele din decembrie 1989.
Juriul festivalului (care s-a desfășurat în intervalul 13-15 ianuarie a.c. la Drobeta-Turnu Severin, Băile Herculane și Orșova) a fost alcătuit din acad. Mihai Cimpoi – președinte, acad. Eugen Simion, acad. Gheorghe Păun, Florian Copcea, Tudor Nedelcea, Constantin Pădureanu și Ileana Roman.
Marele Premiu al festivalului a fost acordat președintelui Klaus Iohannis pentru volumul „Pas cu pas”, premiu care a fost înmânat de președintele juriului, acad. Mihai Cimpoi, consilierului prezidențial Andrei Dan Muraru.
Premiul pentru publicistică (diploma, volumul semnat de Victor Frunză „Destinul unui condamnat la moarte. Pamfil Șeicaru” și o icoană cu chipul Sf. Ana) are pentru Mihai Sultana Vicol o semnificație aparte.
„Pamfil Șeicaru – spune poetul și jurnalistul sucevean – a fost ziaristul total, modelul de atitudine și de iubire de țară. Pentru mine, Pamfil Șeicaru este ziaristul care-mi este model de viață și de scris. Sunt fericit că am învățat la același colegiu din Bârlad – «Gheorghe Roșca Codreanu» – care a dat țării minți luminate și de onoare”.

Recomandări

Coroane de flori și jerbe depuse de suceveni la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Suceava, de Ziua Culturii Naționale